DE LA O ZI LA ALTA
Atât timp cât fiecare parte are propriile idei despre reconcilieri şi consens, probabil că cea mai practică soluţie ar fi să se recurgă sistematic
SEPARAŢIA SĂRBĂTORILOR ÎN STAT
Într-o profundă atmosferă de dezbinare şi neînţelegere ZIUA UNIRII A FOST SĂRBĂTORITĂ SEPARAT, DE PUTERE ŞI OPOZIŢIE!
LA ALBA IULIA ŞI LA BUCUREŞTI, ÎN CONDIŢII METEOROLOGICE DIFERITE MOMENTUL ISTORIC AL MARII UNIRI DE ACUM 75 DE ANI A FOST EVOCAT ATÂT DIN PERSPECTIVA REPUBLICANĂ, CÂT ŞI DIN CEA MONARHICĂ.
Preşedintele Iliescu l-a citat, pentru prima oară, printre înfăptuitorii Unirii, pe regele Ferdinand (pe locul 2) • Adunarea Naţională de pe Platoul Romanilor a fost deschisă de primarul ţărănist al oraşului şi s-a încheiat cu un răspuns, la proclamaţia de acum 75 de ani, al unui fost parlamentar, tot ţărănist - actualmente preşedinte al Curţii Constituţionale - dl Vasile Gionea • Cel mai... iubit "simplu cetăţean" din adunarea de Ia Alba, a fost Petre Roman, care de data asta a stat vizavi de locul în care se afla în 1990 • După un timp a părăsit tribuna oficială şi Adrian Păunescu, pentru a da un impuls galeriei • Fruntaşii puterii au purtat în bloc căciuli brumării, aşa încât nu s-a ştiut care o fi fost cea pe care o gazetă o identificase ca aparţinând lui Ceauşescu • Excese ale forţelor de ordine: reprezentanţi ai Opoziţiei parlamentare (P.D., PAC, PL ’93) au fost împiedicaţi să treacă prin cordoanele de pază, deşi s-au legitimat • Grupul de iniţiativă "1 Decembrie - 75" s-a ţinut de cuvânt, organizând spectacole populare şi focuri de artificii. • La Bucureşti, în Piaţa Palatului, pe o vreme câinoasă, circa 15.000 de adepţi ai Opoziţiei au sărbătorit în felul lor ceea ce Andrei Pippidi a definit ca fiind "o sărbătoare a majorităţii, nu şi a minorităţilor" • Prezent şi într-o parte şi în alta (ca politicianul... echidistant) PD-ul a afirma