Google şi Facebook, cele mai mari companii în online, se pregătesc de un viitor în care vor încerca o crimă. Vor încerca să ucidă parolele clasice şi să dezveţe oamenii de folosirea celor ca „12345“, „parola“ sau „parola123“. Cele două companii au început deja, iată cum se va schimba securitatea din 2014.
Google şi Facebook au învăţat anul acesta un nume nou pe care l-au transmis şi altora: YubiKey Neo. Este un dispozitiv care, în viitor, ar trebui să elimine parolele. De ce ar vrea cele două companii aşa ceva? Pentru că atunci când vine vorba de un sistem digital securizat, cea mai slabă verigă este utilizatorul care îşi alege parola. Pe 5 noiembrie, BBC scria despre cum Jeremi Gosney, expert în securitate, s-a uitat peste datele furate de la Adobe şi a descoperit un tipar interesant.
Cele mai multe parole erau de tipul „123456“, „qwerty“, „password“ sau „adobe123“. Nu e din cauză că oamenii nu ţin la securitatea datelor lor, dar le e mai uşor să aleagă parole simple şi care au legătură cu site-ul pe care îşi fac cont. Este mai sigură una de tipul „bucuresti123_ionpopescu @“, dar şi mai greu de ţinut minte. Google şi Facebook încearcă să rezolve asta cu YubiKey Neo, produs de Yubico, un dispozitiv pe care îl introduci în portul USB şi devine esenţial pentru securitatea datelor tale din online.
Aplicaţiile compatibile cu standardul Yubico vor comunica direct cu serverul, prin date criptate, pentru a permite accesul la un anumit cont. Deocamdată, Google optimizează GMail şi browser-ul Chrome. La baza YubiKey Neo stă U2F (Universal 2nd Factor), o platformă de verificare a identităţii care elimină nevoia unei parole complicate, plină de tot felul de semne pentru a-i asigura eficienţa, scrie Forbes. Angajaţii Google folosesc asta încă de la începutul anului, când a apărut prima dată informaţia cu privire la planurile de viitor ale companiei.
Odată