Din dragoste pentru România să lăsăm deoparte patriotismul, cu atât mai mult naţionalismul şi să ne iubim ţara aşa cum ne-am iubi o rudă foarte apropiată. Să o iubim în fiecare zi, cu respect, sinceritate şi dedicaţie, nu doar astăzi, aşa cum o vrea legea.
Este făţarnic să faci declaraţii de amor ţării natale în ziua de 1 Decembrie, iar deja pe 2 decembrie să continui să îţi baţi joc de ea, aşa cum ai făcut-o până pe 30 noimebrie - cu toată dragostea, fireşte! Iubeşte-o în fiecare zi la fel de tare, aşa cum pretinzi că o faci de 1 Decembrie, şi cum nu o faci într-adevăr! Şi iubeşte-o cu adevărat, aşa cum e ea, aşa cum o plămădeşte zilnic istoria, dintotdeauna şi pentru totdeauna. Fără fals patriotism şi fără naţionalism! Într-o societate modernă amândouă sunt doar frecţii aplicate unui picior de lemn, nicidecum vreo dovadă de iubire. Romain Gary scria:
Patriotismul e dragostea pentru semenii săi; Naţionalismul e ură faţă de ceilalţi
Iar învăţatul britanic Samuel Johnson constatase deja în secolul al XVIII –lea că
patriotismul e ultimul refugiu al lichelelor.
Diferenţa dintre un patriotism fals şi unul veritabil e cuprinsă probabil în definiţia şi interpretarea noţiunii de „semen”. În viaţa de zi cu zi „semenul” s-ar traduce prin „cel care este cu mine”, prin urmare e valabil şi ceea ce, din păcate, experimentăm zilnic în România: „cine nu e cu mine, e împotriva mea”. Deci să fim atenţi când vorbim despre iubire de ţară, de semeni, de neam şi de sentimente patriotice sau naţionaliste. Singurul act de patriotism acceptabil astăzi ar fi solidaritatea socială. Probabil, dacă toată lumea ar fi sinceră, mulţi ar trebui să spună:
România, te-aş iubi, dar nu ştiu vorba. Nu vorba aia: «cine nu-i cu mine, e împotriva mea»!
Mai toţi iubim doar ceea ce ne convine şi nicidecum ţara asta, aşa cum este ea, populată de oameni diferiţi, de g