N-am reusit niciodata sa inteleg ce aniversam pe 1 Decembrie, dincolo de festivismul clasic generat si intretinut de politicieni. Ziua Romaniei? Care Romanie? Este Romania de azi o tara care merita sarbatorita? Avem motive serioase de mandrie nationala, noi, oamenii de rand, nu cei care s-au legat de scaunele de partid? Oricat ne-am stradui sa imitam un 4 iulie american sau un 14 iulie francez, nu iese, nu tine! Eventual, ramane doar spoiala de marketing sub care se ascunde un gol deprimant. Americanii simt, francezii au si ei de ce, noi nu putem pacali pe nimeni, nici macar pe noi, cu 1 Decembrie national. Putem face chef, respiram altfel daca avem zi libera, la o adica nu ne costa nimic sa si cantam fals “Desteapta-te, romane!”, dar asta nu inseamna decat sa ne prefacem.
Cand sarbatoresti apartenenta la o natiune trebuie s-o faci avand in fata o fisa de evaluare a principalelor criterii care dau viata nazuintelor tale. Cumva, dupa modelul analizelor individuale de sfarsit de an, din companiile multinationale. In cazul nostru, criteriile sunt simple si clare, valori morale si sociale, deopotriva: respect, cuvantul dat, adevar, exigenta fata de tine si fata de organizatie, intransigenta fata de coruptie&hotie&minciuna&neseriozitate, munca si parteneriat uman.
Cate din toate acestea fac legea in natiunea romana de azi? Simte cineva ca traim intr-o tara in care legea, valorile morale si sociale chiar conteaza? Sau ne furam singuri caciula, prefacandu-se ca am importat cu maxim succes standardele lumii occidentale, in timp pe, pe fond, ramanem nostalgici unei lumi deloc apuse, in care aranjamentele, neseriozitatea, tradarea si lipsa de civilizatie sociala faceau parte din ADN-ul nostru national.
Tare ma tem ca tot acest set ultim de ingrediente ramane adanc impregant in fibra romanului de rand. Sunt mult prea multi cei care isi doresc o tara “a descu
