Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acţiunea colectivă şi diversele sale implicaţii, în centrul celei de-a 17-a conferinţe academice IAPSS, la Bucureşti

Publicat in Adevarul, duminică 1 decembrie 2013 ·

În urmă cu exact o săptămână se încheia în amfiteatrul 12 al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) cea de-a 17-a conferinţă academică a Asociaţiei Internaţionale a Studenţilor în Ştiinţe Politice (IAPSS), desfăşurată în perioada 21-24 noiembrie la Bucureşti şi organizată de Asociaţia Tineretului ONU din România (UN Youth Romania).

Am participat acolo în calitatea mea de masterand al specializării ”Geopolitică” din cadrul Facultaţii de Relaţii Economice Internaţionale, Academia de Studii Economice.

Conferinţa, a cărei limbă de lucru a fost engleza, a reunit peste 100 de studenţi din 25 de ţări şi a fost precedată de Adunarea Generală a IAPSS, desfăşurată pe parcursul a două zile la Ministerul Tineretului şi Sportului. Dat fiind că nu am fost prezent la aceasta, mă voi referi în cele ce urmează strict la conferinţa academică, ce s-a adresat în special masteranzilor şi doctoranzilor interesaţi de cercetare în domeniile ştiinţe politice, filosofie politică şi morală, filosofia ştiinţei, relaţii internaţionale şi ştiinţe economice.

Astfel, ceremonia de deschidere a CA a avut loc în Aula Magna a Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti în prezenţa unor reprezentanţi din conducerea instituţiilor partenere, precum prorectorul Magdalena Iordache-Platis (Universitatea Bucureşti), rectorul SNSPA Alina Bârgăoanu sau Adrian Miroiu profesor SNSPA şi profesor coordonator al conferinţei. Prelegerea de început i-a aparţinut profesorului Maurice Salles (preşedinte al ”Social Choice and Welfare Society”). Poate puţin cam prea tehnică pentru neiniţiaţi, aceasta a avut însă darul de a stârni curiozitatea şi interesul participanţilor.

Potrivit organizatorilor, tema conferinţei – ”Collective Action Problems in the Contemporary World” – a fost aleasă atât datorită importanţei şi actualităţii problemelor de acţiune colectivă în ştiinţa pol

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 55 minute
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 7 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 13 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°