Disputa dintre administraţia Complexului Energetic Oltenia şi sindicatele din Federaţia Naţională Mine Energie pe seama cotizaţiilor pentru mişcarea sindicală este departe de a fi încheiată. Procesul încă se judecă pe fond, FNME cerând anularea deciziei CEO privind modalitatea de încasare a cotizaţiei. Surprinzătoare sunt însă modalităţile prin care sindicaliştii încearcă să convingă instanţa să le dea dreptate. Ce vor sindicaliştii
Sindicaliştii invocă faptul că prin încasarea de la cotizanţi este „îngrădită şi limitată” activitatea sindicală, chipurile, pentru că nu există timp suficient pentru întocmirea tabelelor şi achitarea sumelor de către mineri şi energeticieni. Cea mai interesantă abordare este însă alta: FNME invocă lezarea drepturilor salariaţilor care ar fi vrut să cotizeze, dar nu mai sunt lăsaţi! Astfel, sindicatele susţin că, de fapt, acţiunea în instanţă este făcută „în numele membrilor”. Legea, din păcate, le contrazice.
Golea intervine în proces
În 11 noiembrie, când cauza pe fond a fost pusă pe rol, în procesul FNME contra CEO a intervenit şi unul din sindicatele afiliate federaţiei, respectiv „Minerul” Rovinari – Pinoasa, condus de Marin Golea. Solicitarea principală a acestuia este ca instanţa să suspende efectele documentului atacat, respectiv ale hotărârii Directoratului din luna iulie şi, implicit, încasarea cotizaţiei la fel ca şi până în vară, adică direct pe ştatul de plată. Celălalt capăt de cerere vizează, ca şi acţiunea depusă de FNME, anularea acelei hotărâri.
O decizie în acest sens nu s-a luat nici la termenul de pe 11 noiembrie, nici la cel de pe 25 noiembrie, la care a fost depusă şi o întâmpinare de către reprezentanţii CEO. Probabil instanţa se va pronunţa asupra acestei solicitări a lui Golea în 9 decembrie, după ce va analiza documentele depuse. Cereri în numele salariaţilor
Între timp, însă, sunt