Premierul Victor Ponta a declarat duminica, la Targu-Jiu, unde a fost prezent la aprinderea iluminatului de sarbatori, ca a fost aprobata comisia de specialitate care va analiza modul in care a fost realizata reabilitarea monumentului "Poarta Sarutului", iar specialistii lucreaza deja pentru a stabili daca lucrarile au fost facute corespunzator, transmite Agerpres.
"A fost aprobata comisia pentru 'Poarta Sarutului' si lucreaza. Nu e niciun specialist din Romania, sunt numai profesori din Franta, din Belgia, oameni de specialitate si a caror probitate morala nu cred ca poate fi contestata", a precizat primul-ministru.
Premierul a fost prezent la Targu-Jiu in data de 26 octombrie, cand a participat la conferinta "Geneza ansamblului brancusian", iar apoi a mers sa vada opera brancusiana "Poarta Sarutului", a carei receptie tehnica la lucrarile de reabilitare a fost intrerupta in 25 octombrie, din cauza ca proiectantul a refuzat sa semneze documentatia, semnaland mai multe nereguli.
Inca de atunci, seful Executivului a promis ca va plati cu bani de la Guvern o comisie independenta care sa analizeze modul in care au fost efectuate lucrarile la monument.
Proiectantul Dorin Danila a refuzat la momentul respectiv sa semneze documentele tehnice de receptie a lucrarilor de reabilitare a "Portii Sarutului", pe fondul neintelegerilor cu comisia de receptie. El a declarat ca nu a fost chemat la licitatia pentru desemnarea firmei care a efectuat reabilitarea monumentului si nici nu stia ca au inceput lucrarile. Danila a sustinut ca, din cauza spalarii cu jet de apa, actiune ce s-a derulat fara aviz, "Poarta Sarutului" s-a ingalbenit.
Institutul National al Patrimoniului (INP) a alocat aproximativ 370.000 de lei pentru realizarea proiectului de restaurare si conservare a operei care face parte din Ansamblul Monumental "Calea