Preşedintele României Traian Băsescu ne-a spus că proiectul nostru nu este să fim o societate civilizată şi prosperă, ci o ţară mai mare. Nu oamenii, nici buna guvernare, ci teritoriul, nu fixarea unor obiective tangibile care să asigure celor mai mulţi dintre români un minim confort cât să-şi permită să imagineze ei înşişi un proiect de ţară, ci o palmă de pământ, Moldova.

România este pe ultimul loc în UE la democraţie şi stat de drept, la nivel de trai şi salarizare, la cheltuieli publice cu sănătatea şi educaţia etc. Ar fi mai adecvat ca proiectul de ţară să fie o Românie curată, la propriu şi la figurat şi a bunăstării.

Declaraţiile pro-unioniste, făcute neinspirat înainte de Vilnius, produc consecinţe la Chişinău şi la Budapesta pe care şeful statului le ştie, dar le ignoră pentru a-şi atinge obiectivele electorale în 2014. Nu atât în România unde există un consens sentimental în jurul ideii unirii, deci nu produce conflict şi implicit voturi, ci în Moldova, acolo unde Mişcarea Populară şi-a făcut filială şi este pregătită să exporte strategia disensiunii eficientă pentru Băsescu în atâtea rânduri de alegeri. Agitaţia unionistă, xenofobia în raport cu populaţia rusofonă şi dezbinarea internă ar fi un preţ prea greu de plătit pentru Moldova doar pentru ca succesorul lui Băsescu să câştige Cotroceniul anul viitor şi Mişcarea lui să intre în Parlamentul European şi cel de la Bucureşti.

Declaraţia de unire a preşedintelui este pentru moldovenii care au resentimente faţă de Rusia dar nu păstrează o bună amintire nici României, încă o dovadă de aroganţă. Moldovenii, chiar şi cei mai filoromâni, nu mai vor să audă nici de poduri de flori şi nici lecţii de la Bucureşti despre cum ar trebui să-şi croiască viitorul, să fie trataţi ca fraţii mai mici şi neajutoraţi de peste Prut. Şi nici nu merită o asemenea atitudine superioară pentru că semnarea Acordu