Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În genunchi pentru un punct! Steaua, în zodia remizelor: Steaua - Petrolul 1-1

Publicat in Pro Sport, duminică 1 decembrie 2013 ·

Petrolul a dominat-o categoric pe Steaua în Ghencea, dar a reuşit să obţină doar un punct pe terenul campioanei

# Steaua – Petrolul s-a terminat la egalitate, scor 1-1

# Nikolic şi Adi Popa au fost doi dintre cei mai slabi oameni din echipa lui Reghecampf

Situaţia steliştilor nu are cum să nu fie frustrantă. În campionat nu s-a găsit încă nimeni să-i învingă, în clasament sunt acolo, în faţă, chiar şi cu jocuri în minus faţă de contracandidate şi, cu toate astea, fanii se întreabă dacă sunt sau nu în criză. Şi au apărut şi reproşurile, ca în orice relaţie. Că nu mai aleargă ca anul trecut, că mai lasă câte un punct atunci când nimeni nu se aşteaptă sau că Reghecampf pleacă prin America, preocupat mai mult de show-ul familei decât de antrenorat. În contextul acesta apare meciul cu Petrolul, un fel de moment al adevărului pentru cei care căutau confirmări sau infirmări, depinde de baricadă.

Ploieştenii au curaj. Par să fie din tabăra celor care cred că Steaua nu mai e de temut. Şi jocul lor se leagă mai bine. Pentru că Bourceanu greşeşte mult, Nikolic încă se întreabă dacă a ales bine când s-a apucat de fotbal, Chipciu e incomodat de rolul de fundaş dreapta, iar Adi Popa nu mai are nimic în comun cu jucătorul care făcea saltul Chiajna – naţională, via Steaua, în două săptămâni. Nici măcar viteza. Apar ocaziile “lupilor”: Teixeira puţin pe lângă de la marginea careului. Zona centrală din apărarea steliştilor pare cu probleme pentru că de acolo şutează periculos şi Camara. Puţin pe lângă, din nou!

Trei minute şi-un gol

Petrolul domină cu lejeritate mijlocul terenului. Teixeira, Albin şi De Lucas pasează cu răbdare, iar oamenii au deja format reflexul de a se uita exclusiv în dreapta, acolo unde atacă ploieştenii. Bourceanu şi-o lovitură liberă. De atât e nevoie pentru ca Steaua să vină aproape de gol.

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Ambasadei SUA la retragerea lui Klaus Iohannis din cursa pentru șefia NATO

Adevarul acum 31 minute
Ambasada SUA a afirmat, vineri, că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este „un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei”.

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 57 minute
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 3 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 37 minute
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 6 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Diana Șoșoacă își anunță candidatura pentru alegerile prezidențiale: „M-am săturat de mizeria la care am asistat”

Adevarul acum 43 minute
Ajunsă la Bruxelles alături de Luis Lazarus, grație câștigului de la alegerile europarlamentare, Diana Șoșoacă s-a filmat spunând că „va aduce aici (n.r. în Parlamentul European) toate mizeriile din Parlamentul României” și a dat de înțeles că numel

Persoanele neasigurate vor avea acces la serviciile necesare depistării precoce a afecţiunilor oncologice, după ce Executivul a adoptat o hotărâre în acest sens

News.ro acum 43 minute
Executivul a adoptat, vineri, o hotărâre de Guvern prin care persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice şi la servicii de confirmare a diagnosticului. Odată diagnosticaţi cu o formă

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

Aderarea Republicii Moldova la UE , o chestiune suverană, dar mulţi cetăţeni moldoveni doresc apropierea de Rusia, consideră Kremlinul

G4Media acum 51 minute
Kremlinul a apreciat vineri că potenţiala aderare a Republicii Moldova la UE este o chestiune suverană a acestei foste republici sovietice, adăugând însă că mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova doresc de asemenea legături apropiate cu Rusia, relatea

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 3 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

35°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°