Nimic mai plăcut într-o zi de iarnă decât o cană de vin fiert cu scorţişoară, din care să sorbi cu nesaţ, pe îndelete. Ca să nu mai vorbim despre paharul de vin care merge de minune după o masă îndestulată. Istoria acestei licori, pe cât de fascinantă, pe atât de nobilă, este una foarte veche. Cât de veche putem doar presupune. În cartea sa, Vinul în Antichitate. Cercetări asupra originii viticulturii, apărută la Princeton University Press, autorul, Patrick McGovern, susţine că vinul obţinut din struguri este originar de undeva din Georgia de astăzi, de unde s-ar fi răspândit spre sud. Cea mai veche cramă a fost localizată într-o peşteră din Armenia, datând din anul 4100 î.Hr. Aceasta ar fi conţinut o presă de struguri, vase pentru fermentat şi pentru băut. De altfel, mai spune autorul, tehnologia era atât de bine dezvoltată în anii 4000 î. Hr., încât ne putem gândi fără teama de a greşi că această îndeletnicire de obţinere a vinului este cu mult mai îndepărtată în timp. Sunt indicii că sumerienii şi egiptenii ar fi cultivat struguri pentru vin, la fel ca şi chinezii. „Ni-i vinul şi prieten, şi aur, şi noroc” Legendele despre originea vinului sunt nenumărate. Cercetătorii Bibliei susţin că Noe şi fiii săi ar fi obţinut vin din parcelele cultivate la poalele muntelui Ararat. Cu vin se îmbată Noe (primul beţiv biblic şi, probabil, din istorie) în Facerea, 9:20-25, după ce se retrag apele, ancorează Arca şi plantează mai mulţi butaşi de viţă-de-vie. Pentru creştini, vinul roşu reprezintă sângele Domnului care s-a vărsat pentru mântuirea neamurilor, băutura fiind nelipsită de la ceremonialele religioase, în timpul Sfintei Liturghii, alături de azimă, transsubstanţiindu-se în carnea şi sângele Mântuitorului. Persanii au o legendă potrivit căreia la un moment dat, un rege a alungat o cadână din haremului lui pentru că, din disperare, femeia ar fi încercat să se sinucidă. E