Haremul, care în arabă înseamnă „loc interzis”, a ajuns să fie sinonim cu tot felul de imagini care fluctuează de la un paradis al păcerilor carnale la o închisoare a femeilor ajunse pe mâna otomanilor sau a arabilor. Ce este adevărat şi ce nu din poveştile fanteziste ţesute în jurul acestei instituţii vedem în cele ce urmează. Despre această instituţie s-au păstrat foarte puţine detalii – şi multe dintre reprezentările pictorilor din diverse epoci sunt doar legende fanteziste. De fapt, căsătorii multiple întâlnim în diferite timpuri și părți ale lumii: de la faraonii egipteni la împărații Chinei și până la diverși lideri africani. Interesant este însă că ele se fac în ambele sensuri. În vreme ce noi cunoaştem mai mult forma poligină, sub forma haremurilor de la musulamani (toate acestea compuse din femei), trebuie spus că în mai multe regiuni din Tibetul de azi se practică căsătoriile poliandre, în care o femeie se căsătoreşte cu toţi fraţii soţului ei. Se cunoaște faptul că haremul este una dintre temele favorite ale mișcărilor feministe când se aduce vorba despre exploatarea femeilor de către bărbaţi. Totuși, astfel de exemple ca acela din Tibet – și el nu e singular – pot releva alți indicatori ce țin de stil de viață, tradiție, cultură etc. O formă de organizare socială asemănătoare familiei Ne vom opri de această dată doar asupra haremului ca instituție în lumea otomană. Haremul constituie, astfel, o formă de organizare socială asemănătoare familiei. Pe de altă parte, acest cuvânt face referiri și la partea „arhitecturală”, deoarece haremul constituie și așezământul specific activității pe care o semnifică, în sensul că este un adevărat complex, cu spital, dormitoare, moschei. Fiecărui musulman religia îi dă voie să își ia patru soții, care urmează să locuiască în această parte a casei. În cazul sultanilor, pe lângă soții mai existau: concubine, cadâne și s