Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Topul creşterilor de pe bursă după primele 11 luni. Pe ce trebuia să mizezi ca să-ţi dublezi banii?

Publicat in Ziarul Financiar, luni 2 decembrie 2013 ·

Titlurile Impact De­ve­loper & Contractor, Ce­ma­con, Transilvania Con­strucţii şi UAMT Ora­dea au adus în acest an cele mai mari câştiguri de pe bursă, reuşind să creas­că averea in­ves­ti­to­rilor care au mizat pe ele de două până la patru ori nu­mai în primele 11 luni din 2013.

Vedeta anului a fost de departe dez­voltator imobiliar Impact De­ve­loper & Contractor (IMP), ale cărui titluri s-au dublat numai în ultima lună şi au adus de la începutul anului un câştig de 297%. Acest câştig putea fi obţinut de un investitor care intuia co­rect că firma va fi preluată de un in­vestitor care doreşte să o restruc­tu­reze, respectiv omul de afaceri Gheorghe Iaciu, ale cărui achiziţii de titluri Impact au urcat puternic co­ta­ţia acestor acţiuni.

Puţini investitori s-au încumetat însă să cumpere titluri Impact având în vedere pierderile semnificative în­re­gistrate de companie în ultimii ani.

Acţiunile producătorului de blocuri ceramice Cemacon (CEON) au urcat în primele 11 luni cu 140% pe fondul intrării în acţionariat a fondului de investiţii KJK Fund şi a firmei Andrei & Andrei Consultanţă, a fondatorului Casei de Insolvenţă Transilvania Andrei Cionca, care au reuşit să convingă principalul cre­di­tor, BCR, să restructureze datoriile de 30 de milioane de euro pe care compania nu le mai putea plăti la timp. Acesta era însă un pariu foarte riscant, pentru că dacă firma intra în insolvenţă acţionarii Cemacon ar fi putut să-şi piardă toţi banii. Continuarea pe ZFCorporate

Titlurile Impact De­ve­loper & Contractor, Ce­ma­con, Transilvania Con­strucţii şi UAMT Ora­dea au adus în acest an cele mai mari câştiguri de pe bursă, reuşind să creas­că averea in­ves­ti­to­rilor care au mizat pe ele de două până la patru ori nu­mai în primele 11 luni din 2013.

Vedeta anului a fost de departe dez­voltator imobiliar Impact De­ve­loper & Contractor

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 43 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 22 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Rezultatele inițiale ale examenului de Titularizare 2025 se afișează astăzi. Când se pot depune contestațiile

Mediafax acum 13 minute
Astăzi, 22 iulie, apar notele inițiale la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar. Rezultatele pot fi verificate atât la sediile inspectoratelor școlare, cât și online, pe pla

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 3 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Autorităţile din Hong Kong investighează o scurgere de date la Louis Vuitton: 419.000 de clienţi afectaţi

News.ro acum 2 ore
Autoritatea pentru protecţia datelor din Hong Kong a anunţat luni că investighează o breşă majoră de securitate care a expus informaţiile personale a aproximativ 419.000 de clienţi ai brandului de lux Louis Vuitton, incident care face parte dintr-o

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

29°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°