Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Apusenii, în pragul exploziei: „avocatul diavolului" şi interesele "greilor" Clujului VIDEO

Publicat in Ziua de Cluj, duminică 1 decembrie 2013 ·

Băişoara stă pe un butoi de pulbere, după ce oamenii au ieşit în stradă, revoltaţi de modul în care le sunt folosite terenurile şi pădurile. Au fost întâmpinaţi de agenţi de securitate, poliţişti şi jandarmi

Un scandal de proporţii s-a declanşat sâmbătă în Muntele Băişorii, în curtea Căminului Cultural, unde sătenii s-au adunat să participe la şedinţa composesoratului. Chiar dacă era vorba despre moştenitorii composesorilor, copii, soţi, soţii, gineri sau chiar avocaţi reprezentanţi, aceştia nu au fost lăsaţi să participe la şedinţă de către Maria Cirebea, cea care se pretinde a fi secretarul composesoratului. Pentru a-i împiedica pe oameni să intre să-şi apere interesele, avocatul Mihai Teaha - care susţine că a fost angajat de conducerea composesoratului - a organizat o întreagă acţiune de intimidare, cu agenţi de la Scutul Negru, poliţişi şi jandarmi. Totul pentru apărearea baştanilor Clujului, care au terenuri şi afaceri în Băişoara.

30 noiembrie, Sf. Andrei, zi de mare sărbătoare pentru creştinii ortodocşi. După ce-au ieşit de la biserică, zeci de săteni din Băişoara s-au adunat la căminul cultural pentru a participa la şedinţa Composesoratului Muntele Băişorii. Sunt ani de zile de când o bună parte dintre proprietarii de terenuri nu mai au nici un control asupra modului în care le sunt folosite terenurile şi nici vreun venit de pe urma lor. La căminul cultural, însă, aceştia au fost şocaţi să descopere că sunt întâmpinaţi de agenţii firmei Scutul Negru, de poliţie şi jandarmi şi că li se interzice accesul în sală. Srigătele de revoltă nu i-au ajutat cu nimic pe săteni.

„Dar ce-am făcut, Doamne Sfinte, de-ai atâta poliţie şi pază aici? Că doar n-am furat nimic, n-am omorât pe nimeni. Îs pământuirile noastre. De ce să nu intrăm? Avem 12 hectare în composesorat şi n-avem nici un folos de pe urma lor. Nu ştim ce să mai facem cu bolunda as

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Accident rutier tragic în Sibiu. Un copil de 6 ani a murit

Ziua Constanta acum 57 minute
Un copil de șase ani a murit în urma unui accident produs în județul Sibiu, pe DJ 106. În accident au fost implicate două mașini. Un accident rutier a avut duminică, 29 decembrie 2024, în județul Sibiu, pe DJ 106. Potriviti ISU Sibiu, în accident a

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum o ora
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 3 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum o ora
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Război în Ucraina, ziua 1.040. Ministrul de Externe al Germaniei a avertizat cu privire la activităţile „flotei fantomă” ruse

Press Alert acum 18 minute
Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a avertizat cu privire la activităţile suspecte ale „flotei fantomă” ruse, care ar putea fi implicată în deteriorarea cablurilor din Marea Baltică. Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Bae

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 2 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 2 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Şeful OMS „a scăpat de moarte la limită”, după ce a fost surprins în atacul de pe aeroportul din Yemen

Libertatea acum 26 minute
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de la moarte” în timp ce au fost prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC.

Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă

Mediafax acum o ora
Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă către turnul de control de pe Aeroportul Internaţional Muan. Semnalul a fost lansat la puţin timp după ce turnul de control a avertizat despre prezenţa unor păsări în zonă.

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°