Anda Adam va susține în această seară unul din cele mai speciale concerte din ultima perioadă. Artista va urca pe scena celui mai mare eveniment muzical de 1 Decembrie, la Alba Iulia, ocazie cu care va defila cu drapelul României în fața a peste 20.000 de spectatori.
Cântăreața a pregătit un concert inedit dedicat Zilei Naționale la care vor participa și câțiva amici de-ai săi veniți de peste hotare.
“În fiecare an de 1 decembrie am avut concerte, însă cele de la Alba Iulia au avut o însemnătate aparte. Este locul Marii Uniri și publicul simte mult mai puternic însemnăătatea acestei zile. Vom defila pe scenă cu drapelul României și vom simți și mai puternic că suntem mândri de a fi români.
Eu sunt mândră de acest lucru și nu o spun doar acum de 1 decembrie. De fiecare dată când am cântat peste hotare am ținut să laud cât de mult am putut România. Am decis să rămân aici și să îmi clădesc o carieră în România, deși părinții mei mi-au oferit tot ce aveam nevoie pentru a mă muta în America sau în Australia”, a declarat Anda Adam.
Anda Adam va susține în această seară unul din cele mai speciale concerte din ultima perioadă. Artista va urca pe scena celui mai mare eveniment muzical de 1 Decembrie, la Alba Iulia, ocazie cu care va defila cu drapelul României în fața a peste 20.000 de spectatori.
Cântăreața a pregătit un concert inedit dedicat Zilei Naționale la care vor participa și câțiva amici de-ai săi veniți de peste hotare.
“În fiecare an de 1 decembrie am avut concerte, însă cele de la Alba Iulia au avut o însemnătate aparte. Este locul Marii Uniri și publicul simte mult mai puternic însemnăătatea acestei zile. Vom defila pe scenă cu drapelul României și vom simți și mai puternic că suntem mândri de a fi români.
Eu sunt mândră de acest lucru și nu o spun doar acum de 1 decembrie.