Reporterii noştri au stat de vorbă cu cele două victime - tată şi fiică - ale unui atac violent consumat, în urmă cu nouă zile, într-un cartier bucureştean. Daniel Anton Borz (59 de ani) şi Daniela Sânziana Borz ne-au mărturisit cum au decurs evenimentele din ziua fatidică în care au fost bătuţi şi împuşcaţi de membrii familiei Chiriţă. Din păcate, Daniela şi-a pierdut ochiul drept, în timp ce tatăl ei a driblat moartea, unul dintre cele două gloanţe care l-au nimerit trecând la doar cinci milimetri de carotidă!
În apartamentul unui bloc de pe bulevardul Iuliu Maniu din Bucureşti, acolo unde locuieşte familia Borz, durerea şi disperarea şi-au făcut loc pentru totdeauna. S-au abătut din senin, ca un blestem al societăţii noastre bolnave, într-o seară friguroasă de noiembrie. Firul poveştii curge lin şi trist, împletit în cuvinte simple.
Daniela, studentă la Limbi străine, a fost împuşcată în ochi, de la 10 centimetri distanţă, cu un pistol cu bile, de către Mihai Chiriţă (29 de ani), zis Mario, un pierdevară din cartierul Militari. Scandalul a izbucnit în momentul în care tatăl tinerei, Daniel Anton Borz, a avut “tupeul” să le apostrofeze pe surorile interlopului, Florentina şi Mariana Chiriţă, că nu stau la rând.
Cele două au început să se certe cu Daniel Anton Borz, l-au scuipat şi l-au înjurat. În altercaţie a intervenit fiica acestuia, vrând să-şi apere tatăl... Disputa a continuat în faţa spaţiului comercial.
“Tomiţă (n.r. - tatăl agresorului) mi-a dat doi pumni în faţă, spărgându- mi ochelarii. La un metru în spatele lui era Mario. Am văzut ţeava pistolului, după care mi-am simţit umărul amorţit. Apoi, mi-am zărit fetiţa plină de sânge, strigând după ajutor. Am cerut apă vânzătoarei, pentru a o spăla pe faţă. Mă simţeam foarte rău, aşa că m-am sprijinit de marginea magazinului, încercând să am grijă de fată. Imediat a sosit SMURD-ul. Mai ştiu