Surse inedite de informaţie, reclamele permit cititorului pătrunderea într-o lume simbolică, prin care sunt exprimate dorinţele, aşteptările şi valorile unei comunităţi într-un anumit moment istoric. Reclamele interbelice au contribuit semnificativ la „sincronizarea” României acelor ani cu spaţiul occidental, prin introducerea sau reevaluarea multor idei, inovaţii şi invenţii tehnice şi tehnologice, produse de larg consum, mode şi chiar modalităţi de petrecere a timpului liber. Arătăm astfel, prin intermediul acestui studiu de caz, cum reclamele interbelice publicate cu ocazia sărbătorilor de iarnă au reprezentat unele dintre cele mai eficace şi accesibile modalităţi prin care a fost propagată dorinţa elitei urbane de a moderniza şi occidentaliza România, ţinându-se cont totodată de dimensiunea religioasă a acestor sărbători. Sărbătorile de iarnă au beneficiat în perioada interbelică de o atenţie deosebită din partea producătorilor şi a agenţiilor de publicitate[1]. Aceste reclame „tematice” formează un corpus autonom în cadrul periodicelor şi revistelor studiate: ele apar de la mijlocul lunii decembrie şi continuă să fie prezente în paginile acestora până în preajma datei de 6 ianuarie. Limitele temporale ale apariţiilor acestor reclame ne relevă o caracteristică importantă: mai mult decât în prezent, în epocă sărbătorile de iarnă aveau conotaţii sacre puternice. Moş Crăciun apărea, e adevărat, în mesajele publicitare, însă ziua de 25 decembrie era în primul rând o sărbătoare religioasă. Mai mult, în ziarele din epocă apar articole care sugerează că Moş Crăciun locuieşte în „ceruri, aproape de îngeri”[2], deci de divinitate, şi nu în ţinuturile polare nordice, aşa cum apare ideea în prezent. Reclamele interbelice acceptă latura sacră a acestor sărbători, însă o păstrează ca un suport discret pentru discursul lor persuasiv: în textele publicitare e adesea introdusă