Ziua Naţională a României ar trebui să fie mai mult decât un prilej de sărbătoare şi de voie bună. În cazul nostru, al românilor, Ziua Naţională are semnificaţia întregirii ţării şi a unităţii românilor. O Unire obţinută cu sânge şi sacrificii imense, pe care acum o parte a societăţii româneşti o vrea refăcută la un nivel mai mic.

Dar, în afara raportării la un trecut onorabil, în ce context sărbătorim astăzi 1 Decembrie 2013, Ziua naţională a României? De ce o parte din noi îşi arborează steagurile tricolore pe geamuri, prin balcoane, pe la porţile caselor sau pe capotele maşinilor? Mândria naţională? Patriotism? Naţionalism, chiar?

Globalizarea economică a fost dublată, în ultimii ani, de o globalizare culturală agresivă la care conducătorii societăţii româneşti au achiesat fără nicio urmă de critică constructivă. Naţionalismul comunist a trebuit distrus şi drept urmare, patrioţii şi cei care vorbeau prea mult despre neam şi ţară au devenit un fel de nostalgici care trebuie aruncaţi la coşul de gunoi al istoriei. Tinerii sunt învăţaţi să creadă în globalismul binefăcător şi identitatea este mai degrabă o tară la care nu ar trebui să ne mai raportăm prea mult că riscăm să ni se pună peceţi extremiste. Istoria pe care o învăţăm la şcoală nu mai este a românilor ci se numeşte simplu istorie. O lege absurdă care încă este în vigoare, a statuat acest lucru pentru că aşa au hotârât conducătorii sistemului educaţional. Hoţi! Plagiatori! Cuci! Ciocoi! Mincinoşi! Penali! Puşcăriabili! Sunt doar câteva din apelativele cu care se mângâie conducătorii acestei ţări. Conducători care probabil astăzi îşi vor da mâna în numele „interesului naţional” pe care nici unii, nici alţii nu dau doi bani. Inclusiv mândria de a fi român este confiscată de aceşti indivizi care stabilesc priorităţi naţionale în numele unui popor care nu ştie în cine să mai creadă. Am citit, p