Zalăul se iluminează festiv începând din această săptămână. Reprezentanţii Primăriei promit câteva surprize, printre care două fântâni luminoase, una la intrarea în Parcul Central, iar alta în faţa Cinematografului Scala.
Administratorul public al oraşului, Radu Nistorescu, spune că singura zonă în care iluminatul festiv va fi pornit mai devreme este platoul din faţa Prefecturii, unde instalaţia a fost montată deja şi este funcţională de vineri. În restul oraşului, luminile de sărbătoare vor fi pornite joi, 5 decembrie.
Motivul principal pentru care Zalăul nu îmbracă straie festive mai devreme este faptul că municipalitatea a vrut să vină cu ceva nou faţă de anii precedenţi, aşa că a alocat aproximativ 100.000 de lei pentru cumpărarea unor obiecte noi, o parte dintre acestea nefiind încă livrate de producători. Cea mai scumpă achiziţie este reprezentată de două fântâni luminoase – una ce va fi montată la intrarea în Parcul Central, pe locul fântânii arteziene, închisă din cauza temperaturilor scăzute, şi alta ce va fi amplasată în faţa Cinematografului Scala – cele două instalaţii costând, potrivit lui Nistorescu, 7.000 de euro.
Tot în 5 decembrie se deschide şi Orăşelul Copiilor, ce va fi amenajat pe platoul de la intrarea în Parcul Central.
Parte a atmosferei de sărbătoare este şi Târgul de Crăciun, deschis vineri pe platoul din centru. Administratorul public spune că 10 dintre cele 15 căsuţe montate pe platou au fost închiriate deja de comercianţi, celelalte cinci urmând să fie ocupate începând de astăzi.
Din 16 decembrie, pe scena ce va fi amplasată în zonă vor începe spectacolele pregătite pentru zălăuani. Este vorba despre concerte de colinde prezentate de şcolile din Zalău, de Ansamblul Folcloric de Copii „Columna”, de corurile din oraş şi de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj.
Zalăul se iluminează festiv înce