Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zilier din Iași, găsit spânzurat într-un copac din Biliești

Publicat in Monitorul de Vrancea, duminică 1 decembrie 2013 ·

Un bărbat de 60 de ani, din comuna Golăiești, județul Iași, și-a pus capăt zilelor în Vrancea. El lucra ca zilier la Biliești și a fost găsit spânzurat într-un copac din fața casei în care locuia fără forme legale. Înainte de a-și pune capăt zilelor, Ion Ț. și-a cerut iertare de la membrii familiei prin intermediul unui bilet. „La data de 30.11.2013, ora 21.00, poliţiştii din Bilieşti au fost sesizaţi despre faptul că Ţ. Ion, de 60 ani, din comuna Golăieşti, judeţul Iaşi, zilier în localitate, s-a spânzurat de un copac aflat în pădurea din faţa locuinţei unde domicilia fără forme legale. În urma cercetărilor efectuate a fost găsit un bilet prin care decedatul îşi cerea scuze familiei pentru fapta sa. Cadavrul a fost depus la SJML Vrancea în vederea efectuării necropsiei”, a transmis inspectorul principal Bogdan Toader, de la biroul de presă al IPJ Vrancea.

Un alt bărbat a murit, weekend-ul trecut, la spital. El a fost găsit pe o stradă din Vîrteșcoiu mai mult mort decât viu, iar la scurtă vreme după ce a ajuns la spital a decedat. Polițiștii au deschis dosar penal de moarte suspectă, urmând ca la necropsie să se stabilească cu exactitate cauzele morții. „La data de 29.11.2013, ora 18.00, poliţiştii din Vârteşcoiu l-au găsit căzut pe marginea părţii carosabile a DJ 205B pe A. Vasile, de 53 ani, din localitate, care se afla într-o vădită stare de ebrietate şi nu comunica. Poliţiştii au solicitat un echipaj medical care l-a transportat la Secţia UPU a Spitalului de Urgenţă Focşani, unde a suferit un stop cardiorespirator şi a decedat. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, a adăugat inspectorul principal Bogdan Toader.

Un bărbat de 60 de ani, din comuna Golăiești, județul Iași, și-a pus capăt zilelor în Vrancea. El lucra ca zilier la Biliești și a fost găsi

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 38 minute
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 2 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 4 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 2 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 4 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 3 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°