Mesajul a fost trimis. Multumesc!

1 DECEMBRIE: Ceremonialul militar organizat cu ocazia Zilei Naţionale a început la Arcul de Triumf. Băsescu şi Ponta, prezenţi la festivităţi

Publicat in Mediafax, duminică 1 decembrie 2013 ·

Ceremonialul militar cu ocazia Zilei Naţionale a României a început, duminică, în Piaţa Arcului de Triumf, la festivităţi asistând numeroşi oficiali, între care preşedintele Băsescu, premierul Ponta, preşedinţii Camerelor, preşedintele R.Moldova, principele Nicolae, miniştri, lideri ai partidelor.

Preşedintele Băsescu a sosit la Arcul de Triumf împreună cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti.

Şeful statului a fost întâmpinat de ministrul Apărării, Mircea Duşă, după care a trecut în revistă Garda de Onoare.

Premierul Victor Ponta a venit la Arcul de Triumf însoţit de fiul său, iar ministrul Robert Cazanciuc însoţit de trei copii cu căciuliţe tricolore.

La parada militară asistă de asemenea preşedintele Senatului, Crin Antonescu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, directorul SRI, George Maior, principele Nicolae, fostul preşedinte Emil Constantinescu, membri ai Guvernului, ai autorităţilor locale, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, reprezentanţi ai Corpului Diplomatic, între care însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA, lideri ai partidelor politice.

Peste 2.000 de militari din MApN, MAI, SRI şi SPP şi aproximativ 140 de militari din Franţa, Polonia, Turcia şi SUA vor defila la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale, pe sub Arcul de Triumf urmând să treacă şi 200 de mijloace tehnice, iar 35 de aeronave vor survola piaţa.

Evenimentul a început la ora 11.00 cu salutul Drapelului de Luptă şi trecerea în revistă a Gărzii de Onoare, după care Corul Academic "Divina Armonie", acompaniat de muzicile militare reunite ale Orchestrei Reprezentative a Ministerului Apărării Naţionale şi ale Muzicii Militare a Regimentului 30 Gardă "Mihai Viteazul", a interpretat Imnul Naţional al României şi, în semn de salut,au fost executate 21 de

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 46 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 25 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Rezultatele inițiale ale examenului de Titularizare 2025 se afișează astăzi. Când se pot depune contestațiile

Mediafax acum 16 minute
Astăzi, 22 iulie, apar notele inițiale la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar. Rezultatele pot fi verificate atât la sediile inspectoratelor școlare, cât și online, pe pla

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 3 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Autorităţile din Hong Kong investighează o scurgere de date la Louis Vuitton: 419.000 de clienţi afectaţi

News.ro acum 2 ore
Autoritatea pentru protecţia datelor din Hong Kong a anunţat luni că investighează o breşă majoră de securitate care a expus informaţiile personale a aproximativ 419.000 de clienţi ai brandului de lux Louis Vuitton, incident care face parte dintr-o

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°