Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peisaj feeric în Piața Victoriei, s-a deschis Târgul de Crăciun. Cum s-au îmbulzit timișorenii să se prindă în Hora Unirii cu Robu

Publicat in Ora de Timis, duminică 1 decembrie 2013 ·

Galerie Foto

TIMIȘOARA. Participare record la Târgul de Crăciun, unde au fost amplasate 95 de căsuțe, cele mai multe de când se organizează târgul, de șapte ani. Manifestarea a fost deschisă oficial de Ziua Națională, când a fost aprins și bradul de 12 metri aflat pe platoul din fața Operei Naționale. Târgul a fost deschis de Fanfara Timișoara Big Band, care a interpretat Imnul de Stat al României, urmat de colinde românești și străine. Pe scena din fața Operei a urcat apoi primarul Nicolae Robu, care le-a adresat câteva cuvinte miilor de timișoreni prezenți la deschiderea Târgului de Crăciun.

Avem datoria să fim la înălțimea înaintașilor noștri. În astfel de momente, trebuie să fim mai buni, mai uniți să lăsăm la o parte tot ce ne separă. În Timișoara am reușit să creăm o atmosferă în care trăim cu toții bine în înțelegere. Avem cel mai mare număr de căsuțe de până acum, 95, pline cu bunătăți din care cu toții ne vom putea înfrupta. Avem o priveliște mai frumoasă odată cu dispariția hidosului Acvariu care îi supăra pe timișoreni, le-a spus Robu celor prezenți în Piața Victoriei.

Primarul a aprins apoi iluminatul artistic din Centru, în aplauzele mulțimii, după care s-a prins în Hora Unirii. Timișorenii au dat năvală să danseze alături de primar și au făcut acest lucru rând pe rând. După terminarea horei, a început un program de muzică populară, iar primarul a continuat baia de mulțime deoarece multe persoane i-au cerut să se fotografieze alături de ele. Pe scenă au urcat Andreea Voica, Dumitru Stoicănescu, Carmen Popovici Dumbravă, Doriana Talpeș și alții. După soliști a venit rândul mai multor ansambluri folclorice să susțină o reprezentație.

Duminică seara, cele mai solicitate căsuțe au fost cele care vindeau vin fiert (3 lei/paharul mic, 6 lei/paharul mare) și colaci secuiești (10 lei bucata), dar și tarabele cu mâncare gătită amplasate în par

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Apple activează funcţiile AI în mod implicit în cea mai recentă actualizare a sa de software pentru iPhone, iPad şi Mac

News.ro acum 2 ore
Apple a lansat luni o actualizare software pentru iPhone, iPad şi Mac care activează implicit Apple Intelligence pe dispozitivele compatibile, transmite CNBC. Actualizările, iOS 18.3, iPadOS 18.3 şi macOS Sequoia 15.3, dezactivează totodată funcţia

Horoscop pentru marți, 28 ianuarie 2025.Se conturează o nouă etapă socio-profesională pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 49 minute
Berbec Se conturează o nouă etapă socio-profesională, începând de astăzi. Turnurile de situație din segmentul muncii și al imaginii publice sunt răscolitoare și total neașteptate. Controlează-ți reacțiile, evită să-ți prezinți opiniile și fii atent

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 7 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Coca Cola retrage produse din Europa. A fost descoperit prea mult colorant in băuturile răcoritoare

Mediafax acum o ora
Retragerea vizează mai multe tipuri de băuturi produse în perioada noiembrie 2023, inclusiv Coca-Cola, Sprite, Fanta, Fuze Tea, Minute Maid, Nalu, Royal Bliss şi Tropico. Produsele afectate au fost distribuite în Belgia, Olanda, Marea Britanie, Germ

„Nivelul de amenințare s-a agravat”. Danemarca plănuiește să trimită nave și drone în Arctica pentru securitatea Groenlandei

HotNews acum o ora
Guvernul danez a anunțat luni ca va aloca 14,6 miliarde de coroane, două miliarde de euro, pentru consolidarea securității în Arctica, zonă strategică în contextul proximității ruse și americane, și Atlanticul de Nord, relatează AFP și Agerpres. „Ni

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 9 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 11 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Recompensa oferită de un antreprenor olandez pentru informații despre comorile dacice furate de la Muzeul Drents: „Mă înfurie jaful”

HotNews acum 13 ore
Alex van Breemen, un antreprenor olandez care are afaceri în București, oferă o recompensă de 100.000 de euro pentru informații care să ducă la recuperarea comorilor din tezaurul dacic furate de la Muzeul Drents din Assen sâmbătă dimineață, potrivit

Patriarhia Română a lansat „Calendar Ortodox”, o aplicație pentru telefoanele mobile

HotNews acum 14 ore
Patriarhia Română a anunțat luni, 27 ianuarie, lansarea aplicației „Calendarul Ortodox”, unde utilizatorii pot afla care sunt sfinții sărbătoriți în fiecare zi, pot citi detalii despre viețile acestora și slujbele care se țin în biserică. Aplicația

Horoscop 28 ianuarie 2025. Zodia care are ghinion la volan astăzi

Cancan acum 13 ore
Horoscop 28 ianuarie 2025. Astrele vin cu tensiuni și ghinioane pentru unele zodii. Din păcate, Taurii ar putea să se enerveze azi, iar Balanțele se vor stresa. Ai parte de ghinion astăzi, așa că ar fi bine să ai mare grijă. Fii cu ochii în patru la

Vremea

București
acum

mar.

5°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

7°/9°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/11°
Constanta
acum

mar.

2°/12°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

7°/10°
vin.

7°/10°
Timisoara
acum

mar.

3°/16°
mie.

9°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°