Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Doar împreună, statul şi mediul de afaceri pot crea o economie durabilă"

Publicat in Bursa, luni 2 decembrie 2013 ·

Problema dintre autorităţi şi mediul de afaceri este lipsa comunicării, consideră omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul Grupului Grampet. Domnia sa a subliniat că investitorii nu sunt ascultaţi de către reprezentanţii statului: "Am participat la patru privatizări, în patru ţări diferite, care au culturi diferite. Ceea ce m-a frapat cel mai mult a fost faptul că în celelalte trei ţări am fost mult mai bine primit şi acceptat decât am fost în ţara mea. M-am întrebat de ce. Concluzia la care am ajuns este că acest lucru ţine de credibilitate şi mă întreb de ce în ţara mea nu am credibilitate. Care este problema în ţara mea? Este vorba despre credibilitatea noastră, a oamenilor de afaceri. Înainte de credibilitate vorbim de încredere şi mult mai înainte, de comunicare. Noi nu comunicăm cu instituţiile statului, care trăiesc din taxe şi impozite plătite de oamenii de afaceri. Cum să ai o comunicare bună când orice întâlnire cu miniştrii se interpretează? Cu ceva timp în urmă am aşteptat doi ani să mă primească un ministru, în condiţiile în care ocupam 36% din piaţa pe care o coordona (n.r. Grampet activează în domeniul transportului feroviar). După discuţie mi-a spus că nu a văzut până acum o strategie naţională regională atât de bine definită şi mi-a cerut să-i pregătesc materialul scris. Atunci m-am întrebat de ce a trebuit să pierdem doi ani de zile până să fiu ascultat? Doi ani din viata mea. Mă întreb şi cum poate un ministru să realizeze o strategie dacă nu se întâlneşte cu oamenii de afaceri care deţin cote atât de mari din piaţă? Problema este de comunicare".

Gruia Stoica a subliniat că trebuie să existe o simbioză între mediul de afaceri şi stat, întrucât doar împreună, cele două structuri pot crea o economie durabilă.

Domnia sa susţine că este nevoie de instituţii puternice care să protejeze oamenii de afaceri împotriva infractorilor, dar nu pen

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum o ora
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 37 minute
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Irlanda a început săpăturile la groapa comună în care se crede că au fost înhumați în secret aproape 800 de bebeluși

HotNews acum 28 minute
La un secol după ce călugăriţele irlandeze au început să îngroape sute de sugari în ceea ce avea să devină un mormânt comun, nemarcat, arheologii şi alţi specialişti vor începe să excaveze locul din Tuam, comitatul Galway, relatează The Guardian, ci

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 3 ore
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°