De ciudă că nu a prins Campionatul Mondial din Brazilia de anul viitor, Eidur Gudjohnsen a dat drumul lacrimilor în faţa a 300.000 de islandezi. Spiritul viking trăieşte încă
“Olof, te iubesc, te rog să nu mă priveşti ciudat. Am rugămintea să mergem cu Smari direct în living, da?”. E 18 septembrie 1978 şi, cu picioarele tremurînde, Arnor Gudjohnsen, fotbalistul islandez, şi-a adus puiul acasă de la maternitate. “Viaţa unui om este influenţată, din primele clipe, de o bibliotecă. Dacă atunci cînd a deschis ochii a văzut cărţi, mai are o şansă în viaţă. Dacă nu, e mai greu”. Biata femeie nu spune nimic. Tace şi se uită cum Arnor suceşte pruncul cu faţa spre volumele din “Istoria Islandei”.
Peste ani, micul Smari ajunse la şcoală. Ai lui îi spuseseră că preţul pentru educarea sa, pînă la intrarea la universitate, costă statul echivalentul a 175.000 de euro. La 9 ani află că Islanda se laudă cu cel mai vechi Parlament din lume, funcţional şi astăzi, Althing fiind fondat la 930. Îl rugară să reţină, de asemenea, că prima lor şcoală plecase la drum în 1056!
Între matematică, fotbal şi istoria lui Valur
În clasa a patra alese matematica, la fel ca 17 la sută dintre copii. A fost educat să nu copieze. O singură dată l-a fript mîna, dar, ca într-un film, a auzit ce-i spusese mama: “De ce să rişti cînd poţi studia?”.
La 10 ani şi-a dat seama că e “fiert” pe fotbal. L-au dat la Valur, în Reykjavik. La fiecare final de săptămînă îi cereau carnetul. Avea note mici, privea antrenamentul pe geam, din sala de curs.
La 12 ani, tati l-a chemat la o discuţie ca între bărbaţi. I-a spus de divorţ, scurt. Sec. A învăţat, atunci, că viaţa nu e numai roz, că şi oamenii cu bani se ceartă, că iubirea nu se poate cumpăra, că desele cantonamente nu fac decît să sape la baza unei relaţii. Şi-a promis că nu va repeta greşelile părinţilor.
La 17 ani era co