Cowboy-ul Marlboro va avea, mai nou, nevoie de baterii. Compania Philip Morris International - creatorul faimosul brand "Marlboro" - intenționează să intre pe piața de țigări electronice, potrivit NBC News.
Adresându-se investitorilor din New York, șeful Philip Morris, Andre Calantzopoulos, a declarat că, pentru a satisface nevoile populației într-o alternativă mai puțin dăunătoare decat tigarile traditionale, intrarea concernului pe piata de țigări electronice este planificată pentru a doua jumătate a anului 2014.
Companie de tutun cu cea mai mare capitalizare de piață va lansa o noua linie de produse numita Reduced-Risk ( " risc redus " ). De asemenea, firma intenționează să crească cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare.
" 2014 va fi decisiv în ceea ce privește investițiile, va fi cea mai mare oportunitate a noastra de creștere din ultimii ani ", - a mai spus Calantzopoulos.
Estimata în prezent la mai mult de 2 miliarde de dolari, din care companiile americane dețin un sfert, piața de țigari electronice a prins o viteza ametitoare. Unii analiști chiar cred că, în timp, tigara electronica va lua locul celei convenționale, ținând seama de atacul pe scară largă din partea statelor si tendinta de adoptare a unui stil de viață sănătos. Printre fanii celebri ai tigaretei electronice se numara cântăreața rock Courtney Love și actorul Leonardo DiCaprio.
Cu toate acestea, tigarile electronice nu sunt peste tot considerate ca fiind sigure. Criticii, cum ar fi British Medical Association, au avertizat cu privire la pericolele pentru sanatate a utilizarii in exces a unor astfel de produse.