Peste 5.000 de persoane au asistat la parada militară care s-a desfăşurat, duminică, de Ziua Naţională, în faţa Palatului Administrativ din Timişoara, unde au defilat aproape 600 de militari şi o sută de mijloace tehnice, iar trei elicoptere au survolat zona.
Parada militară de Ziua Naţională, care a început la ora 10.00 şi s-a încheiat după aproximativ două ore, s-a desfăşurat, la fel ca anul trecut, pe Bulevardul Revoluţiei, în faţa Palatului Administrativ din Timişoara, care găzduieşte Prefectura şi Consiliul Judeţean Timiş, evenimentul fiind urmărit de peste 5.000 de persoane, transmite corespondentul Mediafax.
FOTO: Adi Piclisan/Mediafax Foto
Potrivit reprezentanţilor Armatei, la parada militară au defilat aproape 600 de militari şi o sută de mijloace tehnice: transportoare amfibii blindate, autocamioane DAC, mijloace de artilerie, mijloace antitanc. De asemenea, trei elicoptere militare au survolat zona.
FOTO: Adi Piclisan/Mediafax Foto
"Trebuie să fim mândri de faptul că suntem români. De Ziua Naţională trebuie să ne reamintim să România este frumoasă, că România este a noastră. Trebuie să fim mândri de ceea ce am fost, de ceea ce suntem şi de ceea ce putem fi. Parada a fost frumoasă ca întotdeauna, e mai mare decât a fost anul trecut şi sperăm ca anul viitor să fie mai mare ca anul acesta", a declarat prefectul judeţului Timiş, Eugen Dogariu.
FOTO: Adi Piclisan/Mediafax Foto
La parada militară de la Timişoara au defilat Brigada 18 Infanterie Banat, Jandarmeria, Poliţia, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciul Român de Informaţii şi Poliţia Locală.
FOTO: Sebastian Tataru/Mediafax Foto
Ca o noutate, anul acesta, la finalul paradei militare au defilat formaţii artistice din comunele timişene Giroc, Ghiroda, Boldur, Belinţ, Margina şi Curtea, care au susţinut ulterior