Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 300 de vrânceni suferă de HIV/ SIDA

Publicat in Monitorul de Vrancea, duminică 1 decembrie 2013 ·

15 persoane au aflat, anul acesta, că sunt purtătoare ale virsului HIV, iar alte două au fost diagnosticate cu SIDA. În total, în Vrancea figurează în evidențele medicilor 179 de persoane purtătoare ale virusului HIV și 146 care suferă de SIDA. Ieri, a fost marcată Ziua Mondială de Luptă Împotriva HIV/SIDA și, potrivit specialiștilor din cadrul Direcției de Sănătate Publică Vrancea, aceasta este o zi care dă oamenilor de pretutindeni şansa să se unească în lupta împotriva acestei maladii, să fie solidari cu cei bolnavi şi să-i comemoreze pe cei care au decedat din cauza acestei boli. Până în anul 2015, Ziua Mondială SIDA are tema „Ţinta Zero: Zero noi infecţii HIV. Zero discriminare. Zero decese asociate SIDA“.

Potrivit specialiștilor din cadrul DSP Vrancea, persoanele purtătoare ale virusului HIV, dezvoltă într-un interval de câțiva ani SIDA, dar cu ajutorul tratamentelor această perioadă se poate prelungi. Virusul HIV se transmite prin contact sexual neprotejat, prin contact cu sângele infectat. De asemenea, și fătul poate fi infectat, dacă mama este diagnosticată cu HIV. „HIV poate fi transmis prin contact sexual neprotejat cu o persoană infectată; prin transfuzie de sânge contaminat şi schimbul de ace contaminate, seringi sau alte instrumente ascuţite. El poate fi transmis, de asemenea, de la o mamă la copilul ei în timpul sarcinii, naşterii şi alăptării. Persoanele fizice nu pot infecta prin contact de zi cu zi cum ar fi sărut, îmbrăţişare, strângere de mână sau schimb de obiecte personale, hrană sau apă. Simptomele HIV variază în funcţie de stadiul infecţiei. Dacă la persoanele care trăiesc cu HIV infecţia este mai evidentă în primele luni, mulţi nu sunt conştienţi de prezenţa infecţiei până la etapele ulterioare. În primele câteva săptămâni după infecţia iniţială, simptomele pot fi inexistente sau pot fi prezente simptome asemănătoare gripei, incl

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 6 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 11 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 10 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 12 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 8 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 9 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 12 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

9°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°