Fără doar şi poate, era de aşteptat ca regizorul Mihai Măniuţiu să pună în scenă „Leonce şi Lena“. Era aproape o datorie a directorului de scenă faţă de sine şi faţă de public ca unul dintre puţinii creatori de spectacole din România ce se află la modul concret, nu doar declarativ, în posesia unui program artistic urmărit cu minuţie să monteze superba piesă a lui Georg Büchner.

Cu atât mai mult cu cât Mihai Măniuţiu s-a dovedit, prin spectacole înscenate în cursul deceniului trecut, a fi un redutabil specialist în literatura dramatică datorată acestui scriitor cu o trecere meteorică prin viaţă ( a murit la doar 24 de ani), dar extrem de consistentă şi cu semnificative consecinţe pentru viitorul pe termen lung al dramaturgiei universale.

Măniuţiu a înscenat în anul 2005 Woyzeck, iar în 2009 Moartea lui Danton. Ambele spectacole s-au jucat la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj. Primul a avut parte de o presă foarte bună, de numeroase invitaţii la festivaluri, iar actorul Bogdán Zsólt, a primit pentru răscolitoarea lui creaţie premiul UNITER pentru cel mai bun rol principal masculin. Cel de-al doilea, după părerea mea o construcţie solidă, cât se poate de validă artisticeşte, bazată pe o remarcabilă cultură filosofică şi pe interesante reflecţii asupra sensului istoriei şi al acţiunii revoluţionare, al adevărului ei, dar şi al aberaţiilor sale nu doar posibile ci şi reale, a trecut aproape neobservat. Aşa că pentru mine, cel puţin, întrebarea nu era dacă Mihai Măniuţiu va monta Leonce şi Lena, ci unde şi când o va face.

Poate că firesc ar fi fost ca acest lucru să se întâmple tot la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj. Dar textul l-a tentat şi pe Tompa Gábor care a dat acolo, în anul 2010, ceea ce, în opinia mea, rămâne cea mai bună montare a scrierii lui Büchner după versiunea de căpătâi de la Teatrul „Bulandra“, din anul 1970, a marelui Livi