Ziua de 1 Decembrie este cel mai bun prilej de întoarcere la valorile naţionale, care au definit de-a lungul timpului poporul român, consideră deputatul democrat-liberal Elena Udrea.
"Nu ar trebui să uităm niciodată cât de mult s-au luptat românii pentru reîntregirea neamului, cel mai nobil deziderat pe care îl poate avea vreodată o naţiune. Mă bucur de fiecare dată când regăsesc această însufleţire în rândul românilor simpli, cu sufletul curat şi gânduri frumoase, care transpun întreaga evoluţie a noastră, cu bune şi cu rele, ca Românie unită. Din fericire, încă mai sunt mulţi astfel de români adevăraţi. Până la urmă, binele unei ţări vine, în primul rând, din crezul autentic că lucrurile pot fi şi trebuie făcute pentru îndeplinirea interesului naţional. Şi abia mai apoi al celui personal", afirmă Elena Udrea, pe Facebook.
Deputatul PDL le-a urat tuturor românilor multă sănătate, putere şi "să nu piardă niciodată dragostea pentru patria în care s-au născut".
Elena Udrea își petrece Ziua Națională la Roman, în colegiul său electoral.
CITIȚI ȘI: MESAJ DE ZIUA NAȚIONALĂ. Crin Antonescu: La mulți ani, români, oriunde v-ați afla!MESAJ DE ZIUA NAȚIONALĂ. Ponta își ridică singur odeZIUA NAȚIONALĂ. Paradă de 1 Decembrie fără incidente. Băsescu, Ponta și Antonescu au fost prezențiDezbinați de Ziua Națională. Ponta și Antonescu vor lipsi și în acest an de la recepția oferită de Administrația Prezidențială