HCM Constanța s-a calificat în grupele Cupei EHF după o dublă victorie repurtată în dauna danezilor de la More Thy. Campionii României își vor afla viitorii adversari, joi, 5 decembrie, de la ora 12,00, când este programată, la Viena, tragerea la sorți. Cele 16 formații calificate au fost deja împărțite în 4 urne valorice. Dobrogenii sunt în urna a doua, alături de Tatran Presov (Slovacia), Skjern Handbold, (Danemarca) și Real Ademar Leon ( Spania). În prima urnă sunt şi cei mai puternici posibili adversari: Pick Szeged, din Ungaria, Montpellier, din Franța, TSV Hannover, și Fuchse Berlin, ambele din Germania. Aceasta din urmă va găzdui și turneul final. Primele meciuri din grupe se vor derula în primăvara anului viitor. R Nicu Dolea