Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opoziţia votează, dar comentează

Publicat in Gazeta de Maramures, luni 2 decembrie 2013 ·

În 27 noiembrie a avut loc şedinţa lunară a Consiliului Judeţean. Pe ordinea de zi au fost mai multe aspecte ce ţin de caracterul birocratic al documentelor. Din cele 12 puncte de pe ordinea de zi, două au fost mai importante pentru că una a vizat modificarea bugetului propriu şi una privind alocări din rezerva bugetară.

„S-au făcut o serie de modificări pentru că au fost anumite sume în categoria venit, de la UE, care au trebuit trecute prin Consiliul Judeţean. Este vorba despre o serie de finanţări şi prefinanţări. Au fost modificări la bugetul propriu pe secţiunea de funcţionare, fără modificări radicale. De asemenea, s-au alocat bani pentru studiul de fezabilitate care s-a făcut pentru drumul de acces la Depozitul ecologic de la Sârbi (70 mii lei), s-au dat bani pentru repararea acoperişului la Liceul din Ulmeni (50 mii lei) şi 30 mii lei pentru premierea olimpicilor şi sportivilor”

Zamfir Ciceu, preşedinte CJ

Pentru că şedinţa s-a consumat foarte repede, toate punctele de pe ordinea de zi fiind aprobate „la foc automat”, la final, opoziţia a simţit parcă nevoia să-şi facă simţită prezenţa. Şi, probabil, neavând subiecte serioase, pentru că de votat, au votat ce s-a propus, unul dintre pedeliştii din sală s-a plâns că nu-l cunoaşte county-managerul Marin Brăgaru şi că nu-i ştie activitatea. Bineînţeles că problema consilierului a fost subiect de ironie, pentru că, dacă unul dintre consilieri nu-l ştie pe Brăgaru, nu înseamnă că acesta nu a fost la şedinţe sau că-şi primeşte salariul degeaba. „Administratorul public are treaba lui, o treabă pur administrativă. Nu este o treabă de imagine publică. Nu mi-am dorit şi nici nu va fi altceva de acum înainte. Este problema domnului consilier că nu-l cunoaşte, a fost la fiecare şedinţă, dar acum s-a trezit că nu-l cunoaşte. Dacă ar fi chestiuni de substanţă le-aş lua în calcul fără

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 6 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 11 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 9 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Materiale PIROTEHNICE, descoperite pe stadionul Steaua, înainte de meciul FCSB – CFR Cluj. Poliția a fost sesizată

Gandul acum 8 ore
Jandarmeria Română a anunțat că a au fost găsite cinci materiale pirotehnice pe stadionul Steaua, sâmbătă, 5 iulie, înainte de partida FCSB – CFR Cluj, stadionul Steaua, 05 iulie 2025. Obiectele interzise erau ascunse în interiorul arenei sportive ș

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 9 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°