De la un an la altul, ziua Românei ia amploare la Chişinău. Zeci de manifestaţii şi sute de oameni ieşiţi în stradă cu tricolorul în mână. Ziua românilor nu este organizată de elita politică, ea vine din sufletul oamenilor.
Pe 30 noiembrie, la Chişinău, Ministerul Afacerilor Externe prin Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni şi Ambasada României în Republica Moldova au organizat un concertul dedicat Zilei Naţionale a României. Palatul Naţional "Nicolae Sulac", de patru mii de locuri a devenit neîncăpător. Majoritatea spectatorilor erau tineri.
"Am venit pentru că iubim România"
Toţi cei prezenţi transmiteau într-un glas că au venit la acest concert pentru că iubesc România. "Astăzi simt că este sărbătoarea noastră. Am venit împreună cu prietenii şi dorim să petrecem această seară împreună cu toţi prietenii care se simt români", spune Victor, un tânăr din Chişinău. Înainte de a începe sărbătoarea, Cătălin Josan a cântat imnul României, iar oamenii au cântat şi ei stând în picioare şi cu mâna la inimă. Concertul a fost susţinut de trupele Gândul Mâţei din Moldova şi Direcţia 5 din România, iar toate melodiile au fost cântate în limba română. Trupa Gândul Mâţei n-a mai păşit pe scena Palatului Naţional de şapte ani.
La eveniment a fost prezent Marius Lazurcă, ambasadorul României în R. Moldova şi Cristian David, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni. "Este ziua în care noi îi sărbătorim pe românii de pretutindeni. O zi aleasă nu întâmplător şi anume de Sfântul Andrei, protectorul românilor, fiind aşezată înaintea măreţei zile de întâi decembrie, care portă încărcătura istorică, cea a Marii Uniri. Eu vă doresc nu doar pentru ziua românilor de pretutindeni, ci şi pentru Ziua Marii Unirii să fiţi români, să fiţi fideli, să fiţi mândri şi să ne bucurăm de integritatea, de viitorul nostru european", a spus Cristian Da