Pompierii vrânceni au primit trei mașini noi. Este vorba despre trei autospeciale de lucru cu apă și spumă de capacitate medie, ce urmează a fi folosite la intervenții. Pentru moment, maşinile nu sunt folosite la intervenţii, deoarece trebuie făcută recepția, în cadrul căreia se va verifica dacă au toate accesoriile prevăzute în contract, care trebuie să fie și funcționale, apoi vor fi înmatriculate. Purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, locotenent Cristina Duță, a confirmat că instituţia a primit cele trei autospeciale. „Cele trei autospeciale de lucru cu apă și spumă de capacitate medie au ajuns la noi, iar acum trebuie urmate procedurile specifice, care sunt în curs de desfășurare. La finalizarea acestora, noile autospeciale vor putea fi folosite pentru îndeplinirea misiunilor specifice”, a precizat locotenent Duță.
Mașinile au fost achiziționate prin proiectul european „Achiziţionarea de echipamente specifice pentru îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de intervenţii în situaţii de urgenţă, acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat în regiunea Sud – Est“, finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013. Mașinile vor îmbunătăți capacitatea de intervenție în situații de urgență, întrucât au în dotare și accesorii pentru descarcerare și acordarea primului ajutor medical. Totodată, gabaritul redus al noilor mașini va permite o intervenție mai ușoară în mediul urban, în locurile aglomerate și pe străduțele mai înguste.
Reamintim că în luna octombrie, la ISU Vrancea a ajuns și o autospecială pentru descarcerări grele. Aceasta are tracţiune 4X4 şi este destinată intervenţiilor pentru descarcerare şi salvare în cazul producerii unor accidente grave cu victime multiple, cum ar fi: accidente feroviare, accidente unde sunt implicate mijloace de transport în comun, prăbuşiri de clădiri sau în orice