Georgiana nu şi-a dorit să fie implicată într-un accident şi nici să sufere o viaţă întreagă pentru asta. Dar suferinţa ei s-a transformat într-o dorinţă de a schimba ideile preconcepute.
Povestea fetei care şi-a pierdut mâna dreaptă într-un accident rutier a ajuns în atenţia tuturor după ce tânăra din Constanţa a dat în judecată CNADNR şi a cerut un milion de euro despăgubiri. Procesul nu s-a terminat şi judecătorii au scăzut suma, dar asta nu înseamnă că ea va da înapoi într-un alt proiect secret.
În luna noiembrie 2007, Georgiana Elena Ghegeliu a plecat cu prietenul spre Braşov. Băiatul a evitat un posibil accident şi a virat la dreapta. Manevra s-a dovedit a fi una nefericită. Parapetul metalic de pe marginea drumul naţional era deteriorat şi în urma impactului a străpuns portiera şi a taiat mâna Georgianei. Medicii nu au reuşit să o mai salveze şi frumoasa fată din Constanţa a rămas fără mâna dreaptă.
Georgiana îşi aduce aminte că era într-o stare de şoc aşa că nu a simţit niciun fel de durere. Câteva zile mai târziu tânăra a realizat consecinţele accidentului. A încercat să folosească o proteză, dar aceasta s-a dovedit a fi o problemă în plus. Mâna amputata era prea scurtă pentru a fi folosită, aşa că Georgiana a început să înveţe să-şi folosească mâna stângă. Scrisul s-a dovedit a fi cea mai mare încercare pentru fata din Constanţa.
Dacă problema fizică a fost depăşită, marea problemă a Georgianei a fost generată de felul în care se uitau ceilalţi la ea şi întrebările repetate pe care le puneau cei care o vedeau.
Cinci ani mai târziu fata a luat două decizii care i-au schimbat viaţa. Dosarul accidentului a fost definitivat de către procurori şi aceştia au decis că prietenul ei era nevinovat. În schimb, administratorul drumului - Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a fost declarat răspunzăto