A falsificat seria caroseriei de la o maşină, iar acum va trebui să dea explicaţii în faţa magistraţilor. E cazul unui botoşănean, Florin P., care a fost trimis în judecată, zilele trecute, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătorie, sub acuzaţia de fals material în înscrisuri oficiale. Cazul a fost descoperit anul trecut de angajaţii Registrului Auto Român, care au sesizat poliţia. Astfel, potrivit documentelor aflate la dosar, în 2012 Florin P. a achiziţionat un VW Golf III căruia i-a falsificat seria de şasiu prin repoansonare. „Ulterior, el a predat autoturismul unui intermediar, care l-a vândut mai departe”, a declarat procurorul Ciprian Mihai, purtător de cuvânt în cadrul Parchetului. Fără să bănuiască ceva, noul proprietar a mers cu maşina la RAR pentru autentificare, iar atunci s-a descoperit falsul.