Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Strategia dezvoltarii tarzii

Publicat in Arad Online, luni 2 decembrie 2013 ·

Scris de Simona Butaru - Strategia de dezvoltare a Aradului 2007 – 2013, între visuri realizate şi o simplă lectură de ordinul fantasticului.

ARAD. Un oraş cu parc dendrologic, o grădină zoologică, un parc imens între cartierul Alfa şi Pădurea Ceala, un parc de distracţii în apropiere de Expo Arad, un municipiu accesibilizat pentru persoanele cu hanicap, cu piste de biciclişti. Aşa trebuia să arate Aradul în anul 2011. Timpul a dovedit, însă, că viziunea aleşilor municipali expusă în „Strategia de dezvoltare a Aradului 2007 – 2013/2014 – 2020” a fost una mult prea îndrăzneaţă. Ţinând cont că mai mult de jumătate din măsurile pe termen scurt şi mediu trasate în documentul care ar fi trebuit să fie, teoretic, carte de căpătâi în dezvoltarea oraşului, nu s-au realizat, Strategia de dezvoltare îşi demonstrează… utilitatea parţială.

Strategia – un document de 770 de pagini – poate fi lecturată, totuşi, ca beletristică. Nu pentru că măsurile stabilite cu termene exacte ar fi fost unele de neatins. Ci pur şi simplu, pentru că din sutele de măsuri prevăzute se pot „bifa” doar o parte din ele. Altele sunt realizate doar parţial şi multe altele – nerealizate.

Strategia de dezvoltare a Aradului a fost elaborată în 2007 şi aprobată în 2008. A fost un proces laborios, pornit încă din 2002, cu ajutorul unor parteneri canadieni. În document sunt cuprinse măsurile pe care administraţia spera şi… trebuia să le întreprindă până la finele anilor 2009 – 2011, în funcţie de complexitatea lor. Anii au trecut şi uitarea şi…praful s-a ales de multe dintre intenţiile bune. Nu ne vom referi aici la măsurile pe termen lung – cu finalitate anul 2020, deoarece pentru ele mai există speranţă.

Misiuni îndeplinite

Pe listă se regăsesc şi misiuni îndeplinite. Printre acestea se numără mega proiectele de infrastructură finalizate în ultimii ani: crearea unor zone exclusiv pi

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dragoş Pîslaru: 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026 / Avem confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta nonrambursabilă

News.ro acum 25 minute
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat, marţi, că aproximativ 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, dar că au confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 3 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Ministrul Fondurilor Europene vine cu veşti proaste: România riscă să piardă 6,3 miliarde euro din PNRR din cauza întârzierilor

Ziarul Financiar acum 43 minute
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă că România se află într-o situaţie dificilă cu implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, riscând să piardă aproximativ 6,3 miliarde de euro din proiecte care nu mai pot fi final

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

Tânără din Bistriţa-Năsăud, reținută după ce a creat un cont fals cu poza criminalului din Mureș și a amenințat-o pe mama victimei

HotNews acum o ora
O tânără de 24 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost reţinută pentru 24 de ore, sub acuzația că a creat un cont fals pe o reţea de socializare folosind fotografia lui Emil Gânj, bărbatul acuzat că și-a ucis fosta parteneră și i-a incendiat cas

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 3 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Summit european dedicat orașelor din UE și din țările candidate, la Timişoara

Timpolis acum o ora
Primăria Municipiului Timișoara organizează, în această toamnă, Timișoara Cities Summit, un eveniment internațional dedicat extinderii Uniunii Europene și colaborării dintre orașele din UE și cele din țările candidate. Președintele României, Nicușor

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°