Comemorarea Zilei Nationale, precum si initiativa de sfarsit de mandat a presedintelui Traian Basescu au relansat in spatiul public ideea reintregirii tarii, dupa o perioada in care parea ca excesul de "real politik" o amanase pe undeva pe la calendele grecesti.

Desigur, o reintregire partiala, pentru ca nimeni nu se mai asteapta ca sa mai revenim vreodata la perimetrul "Romaniei dodoloate" de pe vremurile faste ale istoriei noastre.

Aspiratia este una profund legitima si patriotica in acelasi timp si de aceea este imbratisata de multa lume, mai exact de majoritatea romanilor, ceea ce nu inseamna insa ca opozanti nu se gasesc, pe o margine si pe cealalta a Prutului.

Si ca unele dintre argumentele spuse sau maraite nu frizeaza adesea un egoism si un mercantilism fara limite. Ca si cum o parte inalienabiala a Romaniei istorice ar fi pusa pe o imensa taraba in care judecatile se fac in functie de tot soiul de castiguri si pierderi conjuncturale.

Aici nu vorbim de adversitatea fatisa a rusofonilor din provincia rapita, nici de interesele strategice de mare putere ale Rusiei, nici de suspiciunile perene ale Ucrainei in legatura cu regiunile rupte din trupul Republicii sovietice a Moldovei in beneficiul ei. Adversitatea acestora este macar sincera si brutala si nu avem prea multe motive sa ne asteptam la altceva din partea lor.

Ceea ce este infinit mai suparatoare este atitudinea cel putin duplicitara, daca nu ostila, a unor compatrioti sau, dupa caz, conationali, vorbitori ai aceleiasi limbi, care ne servesc cu cinism argumente "rationale" despre motivele pentru care Unirea nu se poate face acum si, pesemne, nici mai la vale.

In randul acestor corifei ai raului se inscriu, din pacate, simpatizantii din umbra ai maicutei de la Est, veniti la putere in decembrie 1989, care, desi au apucat-o scrasnind di