După explozia sistemului bancar din Islanda, insula din Atlantic a revenit, treptat, la statutul de subiect neinteresant pentru presa internaţională.
Din când în când, mai apar ştiri care demonstrează că lichidarea băncilor vinovate pentru cea mai mare criză din istoria ţării nu a fost suficientă. Articole recente de la Bloomberg şi Reuters arată că guvernul de la Reykjavik doreşte să pună în aplicare un program de ştergere a unei părţi din datoriile ipotecare ale populaţiei, care se ridică la circa 1,36 trilioane de coroane (8,3 miliarde de euro).
Programul se adresează unei categorii de credite ipotecare speciale: cele al căror principal se indexează în funcţie de inflaţie. Cealaltă categorie a creditelor acordate gospodăriilor populaţiei este aceea în care principalul este indexat în funcţie de cursul valutar al coroanei islandeze faţă de o monedă de largă circulaţie.
Este de ajuns să privim evoluţia indicelui preţurilor de consum şi a celui al salariilor pentru a observa drama islandezilor (vezi graficul 1).
Conform datelor oficiale, preţurile de consum au crescut, în noiembrie 2013, cu 47,6% faţă de ianuarie 2008, în condiţiile în care preţurile alimentelor au crescut cu 60% în acelaşi interval. Salariile, în schimb, au crescut cu doar 40%. Deci creşterea salariilor nu acoperă nici măcar creşterea preţurilor, pe fondul unei creşteri masive a "valorii" datoriilor gospodăriilor.
În ultimul raport anual al Autorităţii de Supraveghere Financiară se arată că instituţiile financiare operează, din toamna anului 2008, sub "protecţia controlului fluxurilor de capital", în condiţiile în care se menţin incertitudinile cu privire la nivelul creditelor neperformante. Măsura a fost esenţială pentru supravieţuirea economică a Islandei, în condiţiile în care blochează ieşirea unor active de circa 7,2 miliarde de dolari, reprezentând peste jumătate