Cristina Spătar, în lupta cu kilogramele. Interpreta a ajuns să facă 500 de abdomene pe zi, pentru a avea silueta mult dorită. Înainte sa devina mamă, Cristina Spătar nu prea era “prietenă” cu sportul, şi asta pentru că mama natura a fost foarte darnică în privinţa ei şi a înzestrat-o cu gene foarte bune. După ce a trecut de 40 de ani şi, mai ales după ce l-a născut pe Albert, primul ei copil, lucrurile s-au schimbat complet.
Cele17 kilograme acumulate în timpul sarcinii şi-au pus amprenta pe trupul ei, iar lupta cu kilogramele în plus nu a fost deloc uşoară. După ce a venit pe lume şi Aida, de nevoie, Cristina a devenit dependentă de sport, motiv pentru care şi-a făcut propria sală de forţă chiar în incinta casei sale. „Am aparate pentru toate grupele de muşchi. De trei ori pe săptămână vine antrenorul meu personal, iar în rest lucrez singură, dar nu la fel de susţinut cum o fac atunci când vine el”. În fiecare zi, solista face câte 500 de abdomene, ceea ce a făcut ca talia ei să arate din nou ca la 20 de ani. Acum cântăreşte din nou 55 de kilograme, este foarte atentă la alimentaţie şi îşi încurajează copiii să facă din în ce în ce mai multă mişcare.
Cristina Spătar, în lupta cu kilogramele. Interpreta a ajuns să facă 500 de abdomene pe zi, pentru a avea silueta mult dorită. Înainte sa devina mamă, Cristina Spătar nu prea era “prietenă” cu sportul, şi asta pentru că mama natura a fost foarte darnică în privinţa ei şi a înzestrat-o cu gene foarte bune. După ce a trecut de 40 de ani şi, mai ales după ce l-a născut pe Albert, primul ei copil, lucrurile s-au schimbat complet.
Cele17 kilograme acumulate în timpul sarcinii şi-au pus amprenta pe trupul ei, iar lupta cu kilogramele în plus nu a fost deloc uşoară. După ce a venit pe lume şi Aida, de nevoie, Cristina a devenit dependentă de sport, motiv pentru care şi-a făcut propria sală de forţă chiar î