Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legată cu lanţuri de şefia CJAS

Publicat in Vocea Brailei, luni 2 decembrie 2013 ·

* fosta şefă a CJAS Brăila a beneficiat de peste 70 zile de concediu medical, în ultimul an şi jumătate * în tot acest timp, Luciana Boboc s-a judecat cu CNAS pentru anularea celor trei ordine de demitere * lupta în instanţă pentru a-şi recâştiga fotoliul este departe de a se fi terminat * recent, Tribunalul Brăila şi-a declinat competenţa soluţionării plângerii pentru anularea ultimului ordin de demitere, dosarul fiind trimis Curţii de Apel Galaţi

Demisă de trei ori de la conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Luciana Boboc, fostul preşedinte director al instituţiei, este departe de a fi renunţat la lupta în instanţă pentru a-şi recâştiga fotoliul de şef. Odiseea proceselor pentru anularea ordinelor de demitere, a dosarelor care se plimbă de la o instanţă la alta continuă. Recent, Tribunalul Brăila şi-a declinat competenţa soluţionării unei astfel de cauze, dosarul fiind trimis Curţii de Apel Galaţi. Chiar dacă momentan conducerea instituţiei este asigurată de un interimar, finalul se lasă aşteptat, până la judecarea pe fond a plângerilor sale. În urmă cu un an, Luciana Boboc revenea în funcţie, după ce fusese înlocuită, pentru scurt timp, cu un alt director cu delegaţie. Pentru a "fenta" ordinele conducerii centrale a Casei de Sănătate, care a încercat în repetate rânduri să o înlăture din funcţie, fosta şefă a CJAS Brăila s-a folosit de nu mai puţin de zece concedii medicale, însumând peste 70 de zile, în decurs de un an şi jumătate. Cu toate acestea, situaţia financiară a Lucianei Boboc nu a avut mult de suferit, ea înregistrând în declaraţia de avere pe anul 2012 un venit net de aproape 500 milioane lei vechi, numai din salariul de la CJAS Brăila.

Fostul preşedintele-director al CJAS Brăila, Luciana Boboc, a deţinut această funcţie aproape trei ani, în ultima jumătate din mandat fiind preocupată să lupte, prin toate mijloacele,

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 2 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 2 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu o insuficienţă venoasă după o examinare a picioarelor. El prezintă şi echimoze la nivelul mâinilor

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficienţă venoasă cronică, anunţă joi Casa Albă, după ce şeful statului american, în vârstă de 79 de ani, a acuzat ”umflări uşoare în partea de jos a picioarelor”, iar examene medicale a

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 9 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 10 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum o ora
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

18°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°