In mai 2012, cand am pledat in Parlament pentru fructificarea calitatii de parte a Uniunii Europene si de membru al NATO si, totodata, pentru relansarea cooperarilor Romaniei cu China, Rusia si Turcia, eram dupa multiple experiente in marea tara de la Rasarit.

Am vizitat-o ca ministru al educatiei nationale, in 1998, pentru ca, in continuare, sa ma aflu de multe ori in China, la Beijing, Shanghai, Hangzhou, Suzhou, Nanjing sau la Taipei si Hongkong. Conlucrasem cu Universitatea de ?tiinta si Tehnologie, organizata prin actiunea guvernelor chinez si german, in vechea capitala a tarii. Institutul Confucius, infiintat la Cluj-Napoca (2009), a devenit repede remarcat (cu peste 1200 de cursanti), ceea ce a atras premierea universitatii clujene intr-o ceremonie de la Opera din Beijing (2011). Experti ce efectueaza cunoscutul Shanghai Ranking, din universitatea Jiao Tong, ne-au fost oaspeti. Port si astazi (din 2011) titlul de Consultant Principal (Senior Adviser) al Fundatiei Hanban din Beijing, ce coordoneaza prezenta culturii chineze pe glob.

Toate aceste experiente, ca si lecturile in filosofia clasica chineza si in analizele consacrate Chinei contemporane, cu deosebire in SUA, Franta si Anglia, mi-au intarit convingerea utilitatii exceptionale a interactiunii cu China pentru romani. Intr-un sir de articole (vezi China in ascensiune, Presa Universitara Clujeana, 2011, editor Ana Pantea) am adus argumente. Sunt de parere ca aceasta interactiune nu trebuie sa fie de circumstanta, ci una la fel de profunda ca si mutatiile de pe scena lumii, la care asistam (asa cum am aratat din nou in Andrei Marga, Schimbarea lumii. Globalizare, cultura, geopolitica, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 2013). Caci China nu este doar primul producator al lumii (revenind la o pozitie pe care a detinut-o in secolul al XVIII-lea), nu este numai cel mai puternic creditor de ast