Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RCS&RDS vrea să lanseze serviciul de distribuţie TV pe internet, sub marca “Digi Online”

Publicat in Ora de Timis, luni 2 decembrie 2013 ·

Compania RCS&RDS a solicitat înregistrarea mărcii “Digi Online” şi plănuieşte să lanseze serviciul de distribuţie de televiziuni prin intermediul internetului, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din industria media.

În data de 12 noiembrie, RCS&RDS a solicitat Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) înregistrarea mărcii “Digi Online”, cu două forme de reproducere grafică.

RCS&RDS a solicitat înregistrarea acestor mărci pentru clasele “Telecomunicaţii”, “Publicitate” şi “Educaţie; instruire; divertisment; activităţi sportive şi culturale”.

Totodată, pe 1 octombrie, RCS&RDS a înregistrat domeniul digi-online.ro.

Surse din industria media au declarat, pentru MEDIAFAX, că RCS&RDS plănuieşte să se lanseze în distribuţia online de televiziuni, acesta fiind singurul serviciu care-i lipseşte din portofoliu.

Până în prezent, RCS&RDS nu a depus la Consiliul Naţional al Audiovizualului documentaţia pentru obţinerea unui aviz în baza căruia va putea lansa acest serviciu.

Conform articolului 74 din Legea audiovizualului nr. 504 din 11 iulie 2002, “(1) Retransmisia de servicii de programe de către distribuitorii de servicii se va face numai pe baza avizului eliberat de Consiliu. (2) Pentru obţinerea avizului distribuitorii au obligaţia de a comunica Consiliului structura ofertei de servicii de programe retransmise”.

RCS&RDS este una dintre cele mai importante companii de pe piaţa serviciilor de televiziune prin cablu şi satelit din România.

În prezent, RCS&RDS oferă servicii de cablu TV, DTH (direct-to-home), internet, telefonie fixă şi mobilă.

În ultimii ani, RCS&RDS şi-a dezvoltat propriile televiziuni. Astfel, în prezent compania deţine televiziunea de ştiri Digi 24 HD (cu staţiile locale aferente), televiziunile de filme Digi Film, televiziunile de sport Digi Sport, dar şi televiziunile de documentare Digi Animal Wor

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum 25 minute
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum 53 minute
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 46 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 13 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum 2 ore
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°