Conferința finală de diseminare a rezultatelor activităților desfășurate în cadrul proiectului „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, s-a desfășurat, în perioada 28-30 noiembrie, la Moneasa.
La această manifestare au participat reprezentanți ai Ministerului Educaţiei Naţionale, ai inspectoratelor şcolare județene din ţară, ai caselor corpului didactic, ai partenerilor, formatori, cadre didactice, alți specialiști în domeniu.
„Prin acest proiect, 6.330 de cadre didactice din învățământul preuniversitar, din județele Satu Mare și Arad, au avut oportunitatea de a se forma în vederea dezvoltării competenţelor profesionale. Parteneri în acest proiect au fost Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, Casa Corpului Didactic Satu Mare, Casa Corpului Didactic Alexandru Gavra Arad“, ne-a declarat prof. Anca Lupei, inspector școlar pentru proiecte educaționale.
Proiectul s-a derulat pe o perioadã de trei ani și a avut o valoare totală de 20.941.254,40 lei.
Proiectul, derulat la nivel multiregional, și-a propus dezvoltarea unei reţele multiregionale de formare iniţială şi continuă a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar în vederea creşterii competenţelor profesionale. Acesta a cuprins activități și programe de formare adresate cadrelor didactice din învățământul preuniversitar pe module tematice de interes național.
Pentru asigurarea derulării activităților de formare, au fost formați și certificați de către CNFPA, 200 de formatori din cele două județe, care au susținut cursurile de formare pentru formabilii selectați în grupul țintă al proiectului.
„Stagiile de formare au contribuit la creşterea capacităţii cadrelor didactice de a dezvolta un curriculum centrat pe competenţe, la dezvoltarea capac