Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Recurs în dosarul Zambaccian. Ultimul termen fixat pentru 19 decembrie.UPDATE

Publicat in Gandul, luni 2 decembrie 2013 ·

Curtea Supremă a judecat luni 2 decembrie un nou termen recursul dosarului Zambaccian în care este inculpat Adrian Năstase. Fostul premier este judecat pentru acuzaţiile din dosarului Zambaccian, a treia cauză de corupţie pentru care a fost trimis în judecată de procurorii DNA. Năstase se va reîntâlni la acest termen cu judecătorul Ionuţ Matei, cel care l-a condamnat pe fond în dosarul Trofeul Calităţii. Instanţa a decis că pe 19 decembrie va fi ultimul termen din acest dosar. La sedinţa de luni un martor a făcut declaraţii incriminatorii împotriva lui Năstase. DNA a anunţat că un expert din dosar este urmărit penal.

La termenul precedent, judecătorii l-au audiat pe Ioan Păun, fost consul al României în China. Acesta este martorul principal al DNA. Păun şi-a menţinut acuzaţiile faţă de Năstase. În aceeaşi şedinţă de judecată a fost audiată şi Dana Năstase care şi-a susţinut nevinovăţia.

Gândul transmite live text prin Twitter desfăşurarea şedinţei de judecată

Tweets by @ziarul_gandul

Dacă Năstase este condamnat fie şi la o pedeapsă cu suspendare, el va intra din nou la închisoare. Curtea Supremă a judecat până acum trei termene în acest dosar, Năstase reuşind să obţină de fiecare dată o amânare.

În acest dosar, Năstase este acuzat de luare de mită şi şantaj, fiind condamnat pe fond la 3 ani de închisoare cu suspendare. Dacă această pedeapsă este menţinută, fostul premier ar putea reveni în închisoare.

Gândul vă prezintă şi singurele interceptări cu Adrian Năstase realizate de procurori.

Completul de cinci judecători ai Curţii Supreme a început luni, 3 iunie, judecarea recursului în dosarul de corupţie Zambaccian-Adrian Năstase. Procurorii DNA l-au acuzat pe Năstase că a primit mită în valoare totală de 630 000 euro de la Irina Jianu pentru a o menţine în funcţia de inspector şef al Înspectoratului de Stat în Construcţii

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 Rezultate provizorii în România - Nicușor Dan, pe primul loc cu 55,16%, George Simion cu 46,40% pe locul al doilea

Ziua Constanta acum 23 minute
Turul al doilea al alegerilor prezidențiale 2025 s-a încheiat. În acest context, vă prezentăm rezultatele parțiale după centralizarea celor 20.085 de procese verbale publicate pe site-ul Autorității Electorale Permanente. Nicușor Dan, candidat indep

VREMEA Cod galben de vânt în întreaga ţară, luni / Atenţionare şi informare de vreme deosebit de rece, până marţi seara

G4Media acum 41 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenţionare Cod galben de vreme instabilă şi vânt, valabilă pe parcursul acestei zile în întreaga ţară, un Cod galben de intensificări ale vântului, ce vizează până marţi dimineaţa în zon

Vasile Blaga: Sunt convins că George Simion, în ultima săptămână, a făcut tot posibilul să nu iasă preşedinte / Ce spune despre Crin Antonescu

HotNews acum 21 minute
Senatorul PNL Vasile Blaga a declarat, luni, că românii s-au mobilizat la vot „și datorită greşelilor în lanţ” făcute de George Simion. De asemenea, el a spus că și-a dorit ca în finală să ajungă candidatul coaliției, Crin Antonescu, care „a contrib

Vasile Blaga : PNL are nevoie de o reformă profundă, să revină la valorile care l-au consacrat /Noi nu putem să ne adresăm, cum am făcut-o în ultimii ani, întregului spectru social din ţara asta, că nu îl poţi ocupa în întregime

G4Media acum 41 minute
Senatorul PNL Vasile Blaga este de părere că PNL are nevoie de o reformă internă „profundă”, el susţinând că formaţiunea trebuie să renunţe la metoda adoptată în ultimii ani, în care s-a adresat tuturor categoriilor de electorat. „PNL trebuie să nu

Joe Biden a fost diagnosticat cu cancer de prostată „agresiv”

HotNews acum 5 ore
Fostul președinte american Joe Biden, în vârstă de 82 de ani, a fost diagnosticat cu cancer la prostată care s-a extins la oase, a anunțat duminică un comunicat al biroului său. Biden, care a părăsit funcția în ianuarie, a primit diagnosticul după c

UPDATE - Constanţa - Accident cu trei maşini în zona staţiunii Costineşti. O persoană a murit şi o alta a fost rănită

News.ro acum 2 ore
O persoană a murit şi o alta a fost rănită în urma unui accident în care au fost implicate trei maşini, produs luni dimineaţă, pe DN 39, în judeţul Constanţa, în zona staţiunii Costineşti. UPDATE - ”Astăzi, în jurul orei 6.30, poliţiştii Serviciului

Uniunea Europeană doreşte să stabilească un parteneriat în materie de securitate şi de apărare cu Australia

G4Media acum 17 minute
Uniunea Europeană a anunţat că vrea să stabilească un parteneriat de apărare cu Australia, într-un moment în care Europa caută să modeleze un răspuns unit la războiul din Ucraina şi la alte crize mondiale, informează luni agenția de știri AFP, citat

Primul summit Regatul Unit – Uniunea Europeană de după Brexit, axat pe apărare / Premierul Starmer promite o ”resetare” a cooperării

G4Media acum 3 ore
Regatul Unit şi Uniunea Europeană organizează luni, la Londra, la cinci ani după Brexit, un summit fără precedent menit să pună bazele unei relaţii mai strânse, în special în domeniul apărării, relatează AFP, citată de News.ro. Susține G4Media. Clic

Prim-vicepreşedinte AUR, Marius Lulea recunoaște înfrângerea în alegeri

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-vicepreşedinte AUR, Marius Lulea, recunoaște victoria lui Nicușor Dan în alegerile prezidențiale în fața lui George Simion, potrivit stiripesurse.ro. „Mulțumim tuturor românilor care ne-au acordat încrederea lor în turul al doilea al alegerilor

Trump și Putin urmează să aibă discuția telefonică anunțată de președintele SUA, pentru a „pune capăt băii de sânge” din Ucraina

Adevarul acum 4 ore
Luni, 19 mai, va avea loc discuția telefonică dintre președintele Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin, pentru a „pune capăt băii de sânge” din Ucraina.

Vremea

București
acum

17°
lun.

10°/22°
mar.

9°/21°
mie.

12°/19°
joi

13°/26°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/19°
mar.

7°/18°
mie.

8°/22°
joi

11°/24°
Constanta
acum

19°
lun.

11°/22°
mar.

9°/19°
mie.

13°/17°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/11°
mar.

5°/16°
mie.

7°/19°
joi

10°/21°
Timisoara
acum

15°
lun.

10°/17°
mar.

8°/19°
mie.

11°/22°
joi

12°/23°