Studenţii braşoveni din străinătate au ocazia să se înscrie la cea de-a V-a ediţie a concursului Premiile pentru Excelenţă Academică, precum şi la Gala Studenţilor Români din Străinătate 2014, ambele sub egida Ligii Studenţilor Români din Străinătate. Competiţia este deschisă tuturor studenţilor români care au studiat în ţară sau în străinătate în anul universitar 2012 - 2013 şi care au rezultate deosebite pe plan academic sau extracuricular.
Premierea tinerilor cu rezultate deosebite va avea loc pe 8 ianuarie 2014, la Bucureşti, iar candidaţii se pot înscrie în concurs online, la http://gala.lsrs.ro/.
Printre braşovenii intraţi în finala competiţiei din ianuarie 2013 se numără şi Alexandra Olteanu (27 de ani). Ea a fost nominalizată la categoria Studentul Român al Anului în Europa - nivel universitar, premiu pe care, de altfel, l-a şi câştigat. Tânăra şi-a terminat teza de disertaţie şi a început programul de doctorat la Ecole Politechnique Federale de Lausanne. Între cele două activităţi, Alexandra a participat la un program de voluntariat în Asia. „Faptul că există atât de mult interes pentru excelenţă acasă, m-a încurajat. Cred că e bine pentru noi, din când în când, să privim în jur să vedem ce fac colegii noştri şi să cunoaştem elita, iar Gala, în sine, e un prilej bun de a face asta, aşa că recomand tuturor studenţilor să participe”, spune Alexandra.
Studenţii braşoveni din străinătate au ocazia să se înscrie la cea de-a V-a ediţie a concursului Premiile pentru Excelenţă Academică, precum şi la Gala Studenţilor Români din Străinătate 2014, ambele sub egida Ligii Studenţilor Români din Străinătate. Competiţia este deschisă tuturor studenţilor români care au studiat în ţară sau în străinătate în anul universitar 2012 - 2013 şi care au rezultate deosebite pe plan academic sau extracuricular.
Premierea tinerilor cu r