Săptămâna trecută am încercat să-i adresez câteva întrebări lui Mirel Palada pentru un interviu în revista noastră. Rezultatul îl puteți observa foarte bine dacă în vreme ce citiți acest articol aveți lângă voi și ultimul număr din Academia Cațavencu: răspunsurile purtătorului de cuvânt al Guvernului sunt sublime,dar lipsesc cu desăvărșirea performanțelor economice ale aceluiași Guvern pe care dânsul îl reprezintă. Până anul trecut aveam o părere destul de bună despre Palada: omul are o pasiunea excentrică pentru rugby, ascultă muzică bună și urmărește filme noir. Prins însă recent între sinergia faptelor și meandrele concretului, Mirel “limbă de oțel” s-a ascuns cumva sub pulpanele puterii, asta după ce predecesorului său, incompetentul Zaharescu, i s-a găsit un post călduț de consul în Africa de Sud. Acum doar speculez, dar cine știe, poate și sociologul nostru ar vrea un asemenea post, eventual prin Noua Zeelandă, să poată să-i observe mai îndeaproape pe cei de la All Blacks. În fine, divaghez. Problema nu e că Mirel Palada a refuzat să stea de vorbă cu noi. Asta e o opțiune normală pe care dânsul o are. Buba apare însă atunci când purtătorul de cuvânt al Guvernului României, adică o persoană plătită din bani publici (adică, evident, și din ai mei), răspunde la o întrebăre respectuoasă din partea presei cu un sec “Nu”. Niciun “bună ziua” ori “la revedere”, doar “Nu”. Iar la întrebarea adițională care i-a fost adresată (“Nu sunteți dumneavoastră purtătorul de cuvânt al Guvernului iar noi reprezentanți ai presei?”), Mirel, vânătorul de matrafoxați de la Cotroceni, n-a catadicsit să răspundă. Iar aici o să vă rog să-mi permiteți să speculez din nou: poate boala bipolarismului o fi una contagioasă, iar în locul lui Mirel, purtătorul de cuvânt, vorbeam cu Mirel sociologul, ori Turambarr, posesorul de blog. În situația asta, cred că cel mai sănătos lucru ar fi ca Ponta