Romancierul George Bălăiță mi-a povestit cum era să ajungă în Rusia o parte din tezaurul României. Bunicul lui, pe care-l chema tot Bălăiță, era stareț la o mănăstire din Moldova în timpul primului război mondial. Cînd a venit ordinul ca tezaurul să fie transportat în Rusia, starețul ar fi trebuit să trimită și el acolo niște odoare bisericești, care făceau parte din tezaurul țării. Primește el niște telegrame oficiale urgente prin care i se spunea ce și cum să facă pentru a scăpa odoarele de poftele combinate ale nemților și bulgarilor care erau în drum spre București, să-l ocupe.

Starețul citește telegramele cam îndoit. adică să trimită odoarele mănăstirii la ruși, care ne-au luat Basarabia în timp ce eram aliați cu ei? Dar dacă nemții și bulgarii i le-ar fi confiscat, ca trofee de război? Se chitește monahul Bălăiță vreo două zile, în post negru, să-i dea Domnul gîndirea cea bună. Cînd a ajuns la o concluzie, a pus odoarele într-un sicriu pregătit pentru orice eventualitate. apoi a îngropat sicriul, noaptea, în cimitirul mănăstirii. și pînă s-a terminat războiul s-a rugat să nu pățească odoarele ceva. Vine pacea, rușii nu mai vor să ne dea tezaurul înapoi, iar starețul Bălăiță dezgroapă sicriul cu odoare. Nu pățiseră nimic, ba chiar, cînd starețul a ridicat capacul, cu inima strînsă, parcă s-a ridicat un abur sfînt din ele.

Romancierul George Bălăiță mi-a povestit cum era să ajungă în Rusia o parte din tezaurul României. Bunicul lui, pe care-l chema tot Bălăiță, era stareț la o mănăstire din Moldova în timpul primului război mondial. Cînd a venit ordinul ca tezaurul să fie transportat în Rusia, starețul ar fi trebuit să trimită și el acolo niște odoare bisericești, care făceau parte din tezaurul țării. Primește el niște telegrame oficiale urgente prin care i se spunea ce și cum să facă pentru a scăpa odoarele de poftele combinate ale nemțil