Traian Apetrei, director de şapte ani al Teatrului „Mihai Eminescu”, susţine că încă lucrează la reţeta care aduce tot mai mulţi oameni la spectacole. Rep.: - Vorbiţi-ne despre sărbătoarea Teatrului „Mihai Eminescu”. T.A.: - Sărbătorim 175 de ani de teatru în limba română la Botoşani, 55 de ani de la constituirea Teatrului cu trupă proprie, completate cu medalion Matei Vişniec. Cei 175 de ani de teatru în limba română reprezintă o sărbătoare fascinantă în sensul că teatrul a apărut ca o podoabă şi ca o necesitate a comunităţii. Să înţelegem că în cei 175 de ani pe care teatrul i-a împlinit la Botoşani, practic, s-a constituit România Modernă. Şi, dacă mă gândesc la constituirea statului, la cele două Războaie Mondiale, la perioada interbelică, la toate aceste regimuri politice care s-au succedat, toate acestea s-au petrecut şi în umbra teatrului, teatrul fiind într-un anume fel părtaş la aceste evenimente. Pe scena aceasta a trecut Eminescu, a cântat Enescu, a conferenţiat Iorga. Aici s-a văzut creşterea spirituală a Botoşanilor în momentul în care teatrul a apărut nu ca iniţiativă a conducerii comunei, ci ca o necesitate. - Teatrul are şi o istorie scrisă? - Da, prin editarea celor trei volume de istorie a teatrului la Botoşani, de către profesorul Ştefan Cervatiuc. Pe la Botoşani s-au perindat cele mai importante trupe de teatru ale României. Publicul botoşănean era un public avizat, în aşa fel încât trupele care porneau în turnee spre centrul şi nordul Europei îşi făceau la Botoşani o ultimă verificare a prizei la public. Teatrul a fost părtaş şi la momentele de glorie ale comunităţii şi la cele de scădere. Am cutezanţa să spun că teatrul se află la kilometrul zero al culturii botoşănene. - Cum aţi stabilit programul manifestărilor? - Am conceput această sărbătoare şi din dorinţa de a le arăta colegilor mai tineri că nu suntem decât o verigă a lanţului generaţiilo