Scris de A.S. - Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, spune că a aflat din presă despre faptul că secretarul Ioan Cojocari a fost declarat în conflict de interese de către ANI, din cauza actelor pe care le-a încheiat în trecut municipalitatea cu biroul notarial la care lucrează fiica acestuia, Paula Cojocari. Robu a declarat, luni, că n-a discutat despre aceste lucruri penale, potrivit ANI, cu secretarul, dar că va cere şi el un control în primărie, pentru a vedea dacă cele sesizate se confirmă. Până una-alta, Cojocari îşi vede de treabă.
Reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, că secretarul Primăriei Timişoara, Ioan Cojocari, a fost în conflict de interese de natură penală în perioada 2007-2011, în timpul fostei administraţii.
„Agenția Națională de Integritate a constatat existența conflictului de interese de natură penală, precum și posibila săvârşire a infracțiunii de folosire, în orice mod, de informații ce nu sunt destinate publicității, în cazul lui Cojocari Ioan, secretar al Primăriei Municipiului Timișoara, întrucât, în perioada 2007-2011, Primăria Municipiului Timișoara, prin Serviciul Juridic (serviciu subordonat direct secretarului), a încheiat un număr de 36 acte notariale cu Biroul Notarilor Publici „Cojocari Paula & Tomus Aurelia” (cabinet notarial în cadrul căruia fiica acestuia este notar). Pentru legalizarea actelor notariale, primăria a plătit suma de 274.029,7 de lei (aprox. 70.264 Euro), reprezentând plățile onorariilor și taxelor notariale”, au anunţat cei de la ANI.
Primarul Nicolae Robu spune că a aflat despre raportul ANI din presă, că nici n-a discutat despre asta cu secretarul şi că o decizie pe linie administrativă împotriva lui ar putea fi luată doar după ce va exista o pronunţare definitivă în acest caz. Mai mult, primarul a afirmat, luni, că nici nu ştie dacă intră î