Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A furat maşina unui prieten şi a lovit un autoturism în parcare. Un tânăr de 19 ani fără permis de conducere este cercetat de poliţişti

Publicat in Alba24, luni 2 decembrie 2013 ·

Poliţiştii din Cugir au întocmit dosar penal pe numele unui tânăr în vârstă de 19 ani care a furat autoturismul unui prieten şi, fără a poseda permis, l-a condus prin Cugir şi a provocat un accident fără victime.

Duminică, 1 Decembrie, la ora 20.30, poliţiştii de siguranţă publică din Cugir au observat, în parcarea unui hotel de pe strada Al. Sahia din oraş, un autoturism care prezenta, în partea din spate, urmele unui accident rutier.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că în aceeaşi seară, G.G.I., de 19 ani, din Cugir, în timp ce se afla într-un local public din oraş, a sustras cheia de contact a unui autoturism ce-i aparţine unui prieten, autoturism pe care l-a condus pe străzile din Cugir, fără a poseda permis de conducere.

În timp ce parca autoturismul în parcarea hotelului de pe strada Al. Sahia, tânărul a avariat un autoturism parcat (cel identificat ulterior de către poliţişti) după care a părăsit locul accidentului.

G.G.I. a fost identificat de către poliţişti în incinta unei discoteci din Cugir, iar pe numele său au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunilor de „furt calificat”, „conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule” şi „părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului, daca accidentul s-a produs ca urmare a unei infracţiuni”.

URL scurt: http://cugir.alba24.ro/?p=151663

Poliţiştii din Cugir au întocmit dosar penal pe numele unui tânăr în vârstă de 19 ani care a furat autoturismul unui prieten şi, fără a poseda permis, l-a condus prin Cugir şi a provocat un accident fără victime.

Duminică, 1 Decembrie, la ora 20.30, poliţiştii de siguranţă publică din Cugir au observat, în parcarea unui hotel de pe strada Al. Sahia din oraş, u

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 13 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 12 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 9 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 7 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 9 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 9 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 10 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 11 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 12 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 14 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Vremea

București
acum

17°
dum.

17°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

16°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°