Cum am prevăzut, „ruperea“ de realitate a ultimei mele postări a stîrnit oarecari nelinişti în tabăra militanţilor de toate culorile. Unii m-au taxat pentru absenteism, alţii m-au încurajat, subtil, s-o ţin tot aşa, despovărat de partizanat „băsescist“ şi, în general, de morbul politicii. Dar, în definitiv, despre ce să scriu? Despre un purtător de cuvînt al guvernului care vorbeşte ca un derbedeu ţanţoş?

Despre amorul filosofic al Marinei Voica pentru Marx? Despre botezul nepoatei preşedintelui, care a devenit eveniment naţional prin agitaţia bezmetică a unei prese infantile? Despre ataşamentul european al patrioţilor noştri din Parlament, care au evacuat, la ordin, steagul UE pentru a-l arbora pe cel al Chinei populare? Despre împleticitul joc de glezne al lui Crin Antonescu? Despre „aroganţele” obosite ale lui Ponta? Despre pofta irepresibilă a preşedintelui de a se distinge, la sfîrşit de mandat, ca prim agricultor al ţării, oferind inamicilor un subiect gras pentru luni de zile de-acum înainte?

Despre iubirea de ţară a capilor ei, care, din raţiuni private, refuză să celebreze, sub acelaşi acoperiş, Ziua Naţională?

La urma urmei, cît o să ne mai pierdem vremea şi nervii comentînd mîrlănii, incompetenţe, iresponsabilităţi, vorbe proaste, emisiuni propagandistice, afaceri de gaşcă, mofturi de toate felurile şi de toate calibrele, alcătuind, laolaltă, marele, uriaşul moft naţional?

…Aşa că mă întorc la cărţi. De data asta, recomand „Maimuţa carpatină”, o culegere de texte semnată de Radu Paraschivescu. Autorul se ocupă tot de ţărişoară, tot de exasperările noastre cotidiene, de ambianţa în care ne mişcăm, perplecşi, de dimineaţa pînă seara. Dar scrie fără îndîrjire, cu umor, cu un sănătos calm contemplativ, care face lucrurile suportabile. Ba chiar amuzante. Cartea este rezultatul unei bune exersări a atenţiei. Radu Paraschivescu e ate